Banca Transilvania, prognoză optimistă pe 2022: Economia şi PIB-ul vor creşte
Banca Transilvania, cea mai mare bancă după active de pe piaţa locală, estimează că în 2022 economia va creşte cu 3,8% faţă de 2,9%, cât este prognoza guvernului Ciucă, iar PIB-ul va ajunge la 277 de miliarde de euro faţă de 240 miliarde de euro în 2021.
“Am revizuit prognozele pentru evoluţia economiei naţionale în trimestrele următoare, prin încorporarea dinamicii recente a ndicatorilor macro-financiari, internaţionali şi interni, inclusiv a estimărilor provizorii (1) cu privire la dinamica PIB-ului şi componentelor din T1/2022. Conform scenariului macroeconomic central actualizat economia naţională ar putea creşte cu rate anuale de 3,8% în 2022, 4,1% în 2023, respectiv 4,9% în 2024”, spun analiştii Băncii Transilvania.
Pentru consumul privat, principala componentă a PIB, Banca Transilvania preconizează o creştere cu 4,7% anul anul acesta şi cu 5,2% în 2023, iar investiţiile vor avea un plus de doar 3,2%. În acelaşi timp, inflaţia medie va fi de 10,5%, faţă de 4,1% în 2021, iar BNR va majora dobânda de referinţă până la 4,5% faţă de 3,75% în prezent.
În ceea ce priveşte cursul de schimb leu/euro, analiştii Băncii Transilvania spun că euro va fi de 4,96 în 2022, în timp ce dobânda la titlurile de stat pe 10 ani va fi de 7,1%.
La finalul lunii aprilie, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a publicat noua prognoză de creştere economică pentru 2022. Noua creştere economică anticipată de guvern este de 2,9%, faţă de 4,3% în prognoza de iarnă. Bugetul de stat a fost construit pe o creştere economică reală de 4,6%.
Noul PIB estimat de guvern este de 1.328 de miliarde de lei, în creştere în termeni nominali faţă de PIB-ul pe care a fost construit bugetul de stat (1.317 mld. lei).