Băncile din România îşi fac venituri din comisioanele exagerate

Băncile din România îşi fac venituri din comisioanele exagerate
Principala sursă de venituri a băncilor este dobânda percepută clienţilor. Ponderea comisioanelor, însă, a egalat sau chiar a depăşit ponderea dobânzilor din care băncile din România îşi obţin veniturile.

Potrivit gândul.info, BCR a obţinut în primul trimestru al acestui an venituri nete de 14% din comisioanele percepute.

Pentru depunerile de monedă metalică în cont, clienţii sunt obligaţi să plătească un comision în valoare de 1,5% din suma totală. Pentru operaţiunile de schimb între bancnote şi monede se percepe un comision de 1,8% din suma totală, iar atunci când altcineva decât titularul contului plăteşte rata, banca percepe un comision de 3 euro în cazul conturilor în valută şi de la 4 la 10 lei, în cazul depunerilor în conturi în lei.

Raiffeisen Bank a obţinut cele mai mari venituri în urma comisioanelor din România. Veniturile totale din comisioane ale acestei bănci au fost de 45 milioane de euro. Comisioane perceput de către Raiffeisen pentru reparaţiile codului IBAN sunt de 10 euro, în timp ce Millennium Bank percepe pentru reparaţii de cod IBAN un comision de 12 euro.

La Piraeus Bank este perceput un comision de 5 lei sau de 5 euro în funcţie de moneda utilizată, în timp ce Bancpost şi Alpha Bank percep comisioane de 5% şi respectiv 3% în cazul operaţiunilor de schimbare a bancnotelor în monede şi invers. Clienţii care oferă instucţiuni de plată incomplete, trebuie să plătească la Volksbank un comision de 15 euro.

 

loading...
Comenteaza