Bani gratis pentru panouri solare şi pompe de căldură: 3,2 milioane de lei pentru "Casa Verde" la Cluj

Bani gratis pentru panouri solare şi pompe de căldură: 3,2 milioane de lei pentru
Programul privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă "Casa Verde" a demarat ieri; la ediţia anterioară în Cluj au fost înregistrate peste 500 de dosare. O sumă de peste 3,2 milioane de lei este alcoată Clujului.


">

Programul, iniţiat de către Ministerul Mediului şi Pădurilor şi derulat prin intermediul Administraţiei Fondului pentru Mediu, se adresează persoanelor fizice, iar suma destinată judeţului Cluj, în acest an, ajunge la 3.241.344 de lei. Dosarele de finanţare trebuie depuse de persoanele fizice la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului. Pentru instalarea unor panouri solare sau pentru instalaţii de producere a energiei termice pe bază de brichete, peleţi sau resturi vegetale, beneficiarii primesc până la 6.000 de lei, în vreme ce pentru instalarea pompelor de căldură suma ajunge la 8.000 de lei.

Conform ARPM, anul trecut în judeţul Cluj au fost depuse 555 dosare, dintre care 439 cereri se referă la montarea de panouri solare, alte 94 cereri se referă la instalaţii de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete şi tocătură lemnoasă, şi doar 22 de cereri pentru instalarea de pompe de căldură. "Prin finanţarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu a proiectelor privind instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire, se încurajează utilizarea sistemelor care folosesc sursele de energie regenerabilă, nepoluante", arată directorul ARPM, Mariana Leş.

Comenteaza