Cât s-au scumpit în ultimul an apartamentele din Cluj-Napoca

Cât s-au scumpit în ultimul an apartamentele din Cluj-Napoca

Capitala pare să fie tot mai ieftină de locuit față de zona Transilvaniei. După Cluj-Napoca, un alt oraș a depășit București în ceea ce privește prețurile/metru pătrat.

Prețul solicitat pe metru pătrat pentru apartamentele noi de vânzare a crescut cu 11% în luna noiembrie a.c, față de aceeași lună a anului anterior, în timp ce prețul apartamentelor vechi a crescut, în medie, cu 6%, conform celor mai recente date ale platformei de imobiliare Storia.

Față de anul trecut, în luna noiembrie a.c., românii au vizualizat cu 25% mai multe pagini cu anunțuri de apartamente oferite spre vânzare, iar anunțurile au fost afișate cu 8% mai puțin timp pe site, ceea ce arată că s-au proprietățile s-au vândut mai rapid. Cele mai mari creșteri de prețuri față de aceeași perioadă a anului trecut s-au înregistrat la apartamentele vechi din Oradea (+13%) și la apartamentele noi din București (+9%). Analiza a luat în calcul nouă dintre cele mai mari orașe de pe platforma de imobiliare Storia.

Cât s-au scumpit apartamentele din Cluj-Napoca față de finalul anului trecut

Conform sursei citate, luna trecută, prețul mediu de cerere pentru un apartament nou a fost de 2.547 euro/metru pătrat, la fel ca cel din luna octombrie și cu 5% mai mare comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, apartamentele vechi au avut un preț mediu de cerere de 2.523 euro/metru pătrat, cu 11% mai mare comparativ cu aceeași lună a anului trecut.

„În luna noiembrie am remarcat o creștere a solicitărilor de achiziții imobiliare și o accelerare a procesului de tranzacționare, fenomen direct influențat de noile măsuri fiscale care urmează să intre în vigoare din 2024. Chiar dacă, în general, cererea este mai mică în noiembrie, anul acesta am observat o creștere semnificativă atât din perspectiva cererii, cât și la capitolul costurilor apartamentelor de vânzare. Acest fapt reflectă adaptarea rapidă a pieței la modificările fiscale anticipate și intensificarea interesului pentru achizițiile imobiliare înainte de implementarea noilor măsuri fiscale din 2024”, a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia & OLX Imobiliare”, a declarat Răzvan Ceapă, Head of Operations Storia & OLX Imobiliare.

Cluj-Napoca, mai scump cu aproape 1.000 euro/mp față de Capitală

Sursa citată mai arată că în București, apartamentele noi au avut un preț cu 1% mai mare decât cele vechi. Prețul solicitat pentru vânzarea unui apartament nou în luna noiembrie a.c. a fost de 1.644 de euro/metru pătrat, în creștere cu 1% față de luna anterioară și cu 9% față de noiembrie 2022. În ceea ce privește apartamentele vechi, acestea au avut un preț de cerere de 1.654 euro/metru pătrat, cu 5% mai ridicat față de aceeași perioadă a anului trecut și cu 2% mai mic față de luna octombrie 2023.

În cazul ambelor timpuri de apartemente, prețul mediu cerut în capitală este cu aproximativ 1.000 euro/mp mai mic față de Cluj-Napoca. 

Bucureștiul nu a fost depășit doar de Cluj-Napoca la prețul/mp. Potrivit Storia, și Brașovul a „luat fața” Capitalei la acest capitol. În orașul de sub Tâmpa, apartamentele noi au avut prețuri cu 12% mai ridicate decât cele vechi. Prețul mediu de cerere pentru apartamentele noi din Brașov a ajuns la 1.933 euro/metru pătrat, cu 4% mai ridicat decât cel din noiembrie 2022. Și prețurile apartamentelor vechi au crescut cu 11% față de anul trecut, ajungând la o medie de 1.725 euro/metru pătrat.

loading...
Comenteaza