CFR introduce vagoanele pentru bicicliști la Cluj
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Feb 2021, 12:03
- Economie
- Ascultă știrea
Operatorul național de transport pe calea ferată lucrează la un concept nou, de vagoane dedicate exclusiv bicicletelor, proiect pe care îl va aplica la cursele din Cluj.
Directorul general, Dan Costescu, spune că acest proiect va fi de succes, conform Economica. net. "În vagoanele dedicate exclusiv bicicletelor pot să intre 30-40 de biciclete. Am sondat deja, iar pe rutele turistice ele vor fi un mare succes. Va fi ruta spre Valea Prahovei, vor fi rutele de lângă munte, de lângă oraşele mari, de lângă Timişoara, de lângă Cluj, chiar şi de lângă Iaşi spre Vatra Dornei, rutele spre mare, unde foarte mulţi vor să-şi pună bicicleta în tren, să plece dimineaţa la mare, să meargă la plajă în Constanţa, iar seara bicicleta în tren, înapoi în Bucureşti.
Sunt zone de navetişti care mai vin din satele înconjurătoare staţiilor de cale ferată. De obicei îşi legau bicicleta la gară, se urcau în tren, luau mijloacele de transport - autobuz sau altceva - la destinaţie, în oraşele mari unde lucrau. Acum îi încurajăm să urce în tren cu bicicleta şi să meargă pe bicicletă şi când coboară în oraşele mari.
Cu banii vom aranja comercial oferta, în aşa fel încât ei să fie cam tot pe acolo la cheltuieli, dar să aibă confortul că sunt cu mijlocul lor de transport şi au mobilitate, se pot duce oriunde în oraş", a arătat Costescu. Aceste vagoane vor fi folosite pentru biciclete, iar iarna și pentru schiuri.
CFR Călători îşi propune ca, odată cu liberalizarea pieţei de transport feroviar de călători, în 2023, să intre pe căile ferate din alte ţări cu trenuri româneşti modernizate, personalizate, cu tipurile de vagoane pe care un tren internaţional modern le are, respectiv clasele 1 şi 2, vagon de dormit, cuşetă şi restaurant.
Schimbări vor şi în trenurile care circulă pe rutele interne: aproape fiecare garnitură, în special în cazul celor de lung parcurs, va fi dotată cu vagoane compartimentate modernizate, ce vor fi folosite în detrimentul vagoanelor-salon.