CFR prinde viteză la Cluj. Trenuri cu peste 100 km/h spre Dej

CFR prinde viteză la Cluj. Trenuri cu peste 100 km/h spre Dej
Regionala CFR Cluj va ridica restricţiile de viteză pe relaţia Cluj-Napoca – Dej până în prima jumătate a anului viitor, astfel ca trenurile de acest tronson să poată circula cu până la 120 km/h. Porţiunea până la Apahida a fost deja finalizată.

Aceasta a demarat un program de reparații și de consolidare a infrastructurii feroviare la secția Apahida - Jucu - Gherla - Iclod pentru ridicarea restricțiilor de viteză, sursa de finanțare fiind asigurată din surse proprii și de la bugetul de stat. Reparațiile pe tronsonul Cluj - Apahida au fost finalizate în aprilie, viteza maximă de circulație a trenurilor pe acest interval fiind de 120 km/h.
 
„Lucrările sunt executate în regie proprie cu personalul SRCF Cluj (85%) și cu firme specializate (15%) și au drept scop restabilirea vitezei de circulație a trenurilor de călători la 100 km/h, fiind programate etapizat pe intervale de stații.

În perioada de execuție a lucrărilor de reparații și consolidare, circulația trenurilor pe secția Apahida - Jucu - Gherla - Iclod se desfășoară alternativ pe câte un fir de circulație unde sunt deschise șantierele de lucru”, a precizat Oana Brânzan, şef serviciu comunicare la CFR SA.
 
Scopul lucrărilor în execuție, având ca perioadă programată intervalul iulie - octombrie 2017, îl reprezintă creșterea gradului de siguranță și a vitezei de circulație de la 50 la 100 km/h, reducerea costurilor de operare și de întreținere a infrastructurii feroviare. Executanţii sunt Sucursala Regională CF Cluj - Secția L7 Dej și SRLU Dej, respectiv societăţi private specializate. 

Şantiere de 31 de milioane de euro
 
În prezent compania de stat are deschise la nivel naţional 48 de șantiere feroviare pentru lucrări de întreţinere, reparaţii curente și capitale la infrastructura feroviară, în vederea ridicării restricțiilor de viteză și îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie. Valoarea estimată a lucrărilor este de 141 de milioane de lei, având ca surse de finanţare fonduri proprii și bugetul de stat.
 
Pe raza Regionalelor Cluj și Iași sunt operaționale 16 șantiere, pentru lucrări de reparații la linii, la instalaţiile de dirijare a traficului, aparate de cale, poduri, podețe și clădiri de stație, în valoare de 58,7 milioane de lei, în Regionala Brașov, 12 de șantiere, de 47,4 milioane, iar în Regionalele Galați, Constanța, Bucureşti, Craiova, Timișoara 17 de șantiere, de 35,5 milioane.
 
„Lucrările se vor executa în paralel cu asigurarea traficului în condiţii optime pe toate segmentele de cale ferată menţionate şi au drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie prin creşterea vitezei de circulaţie şi a gradului de confort”, conform conducerii CFR SA. Societatea cu capital de stat administrează infrastructura feroviară publică din România.

Calea ferată, mărul discordiei
 
Investitorii şi autorităţile clujene s-au plâns Ministerului Transporturilor că trenurile care ajung în localităţile unde au fost ridicate unităţi industriale (Dej, Gherla, Jucu, Bonţida, Apahida) mai mult încurcă dezvoltarea acestor zone decât să le ajute. La Jucu, unde este amplasat parcul industrial Tetarom III, cu 8.000 de salariaţi, opresc doar două trenuri pe sens, câte 1 minut pe zi, însă bariera de cale ferată împiedică accesul a sute de tiruri cu marfă şi microbuze cu angajaţi.  
 
Diriguitorii Tetarom au propus un pasaj, subteran sau suprateran, care presupune o investiţie de 2-3 milioane de euro. Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a sugerat ca angajaţii să fie transportaţi acolo cu trenul, deşi viteza acestora este scăzută, cu opriri frecvente. "Reamenajarea acceselor la diverse obiective economice cade în sarcina beneficiarilor respectivi, după avizarea soluției tehnice în comisia tehnică privind siguranța circulației", spune Cuc.
 
Pe de altă parte, organizatorii Electric Castle au solicitat participanţilor să vină la festivalul de la Bonţida, unul cu 174.000 de participanţi în 2017, cu trenul sau cu bicicletele, deoarece accesul auto se face cu dificultate. Cu toate acestea, niciun tren spre Cluj nu opreşte la Bonţida în timpul nopţii. Spre deosebire de Jucu, aici şi şoseaua de acces către castel este în stare proastă.    

Stadiul lucrărilor la Cluj-Napoca - Dej

  • Apahida - Jucu - Bonțida, fir I (km 0+727-16+300) 

Etapa I: lucrări de înlocuire a prinderii și a traverselor din lemn la capetele de poduri, completarea prismei de piatră spartă, buraj de întreținere, consolidarea trecerilor la nivel, prin montare de dale din beton – finalizată
Etapa a II-a: lucrări de sudură și înlocuirea prinderii indirecte K cu prindere modernă elastică SKL între Apahida și Jucu – pregătire lansare licitație

  • Apahida - Jucu, fir II (km 0+727-8+483) 

Etapa I - în execuție lucrări de înlocuire a sistemului clasic de prindere șină-traversă cu sistem de prindere elastică KS SKL 24 – termen de finalizare august 2017
Etapa II - lucrări de sudură aluminotermică pentru refacerea căii fără joante - termen de finalizare septembrie 2017

  • Stația Gherla

Etapa I - liniile 4 și 5 - s-au finalizat lucrările de refacere a prismei de patră spartă, de înlocuire a suprastructurii liniei I cu șină tip 49 pe traverse din beton, în execuție lucrări de reparații la peron, prin montare dale de beton 
Etapa a II-a - lucrări la liniile 1, 2 și 3 - termen de finalizare octombrie 2017

  • Gherla – Iclod, fir I - lucrări de înlocuire traverse din lemn, buraje de întreținere și completarea prismei de piatră spartă - în pregătire șantier de lucru, termen de finalizare octombrie 2017
  •  Iclod – Dej - Călători: semestrul I 2018 

Linii şi secţii în lucru în Ardealul de Nord
 
- Valea Vișeului - Petrova, reparații capitale la tunel Runcu
- Iza - Vișeul de Jos, consolidare portal de ieșire tunel Drăgoioasa
- Apahida - Cluj Napoca – reparații pod km 493+018 (proiectare și execuție)
- Lăpușel - Baia Mare – reparații capitale la pod km 172+603
- Apahida - Jucu - reparații linie fir II de la km 0+727 la km 8+483
- Călărași Turda - Valea Florilor (fir I+II) și în stațiile Vadu Crișului, Tileag, Episcopia Bihor și Oradea – consolidare linii și aparate de cale
- Măgura Ilvei - Ilva Mare – reparații prin înlocuire traverse de lemn și completare cu material mărunt de cale de la km 21+637 la km 22+050

Sursa: CFR SA

Comenteaza