Chiriile pentru spațiile comerciale vor crește la Cluj

Chiriile pentru spațiile comerciale vor crește la Cluj
Piața de investiții în imobiliare a avut o evoluție spectaculoasă în prima jumătate a anului, valoarea tranzacțiilor depășind 400 de milioane de euro, conform unui studiu al companiei de consultanță Colliers.

În primele șase luni au fost încheiate tranzacții mari în sectoarele de industrial și retail, cele mai importante fiind vânzarea depozitului Dacia Pitești către Globalworth, pentru 42,5 milioane euro, respectiv tranzacția dintre Iulius Group și Atterbury Group.

"Valoarea medie a tranzacțiilor a crescut semnificativ în comparație cu anul trecut și estimăm că 2017 va fi în continuare un an foarte bun pentru piața de investiții. Volumul ridicat de tranzacții demonstrează că piața devine mai lichidă, iar investitorii sunt interesați de diversificarea portofoliului. 

Observăm o tendință a investitorilor internaționali de a crea parteneriate cu dezvoltatori locali. Acest dinamism va duce la un volum total al investițiilor de 1 miliard de euro în acest an, marcând cel mai bun an pentru această piață din perioada postcriză", a afirmat Mihai Pătrulescu, head of Strategic Analysis în cadrul Colliers International.

Pe piața de spații industriale din zona capitalei au fost livrați 150.000 mp, cu precădere în zonele de vest și de nord și în apropiere de autostrada A1. Cererea a venit din partea sectorului de comerț online, auto și FMCG și a companiilor electro-IT și logistice, care au închiriat spații în principalele parcuri industriale.

"Luând în considerare activitatea de pe piața industrială de până acum, ne putem aștepta la livrări de 250.000 mp în București și încă 100.000 mp în restul țării, până la finalul acestui an. Dezvoltatorii își îndreaptă din ce în ce mai mult atenția către locații în curs de dezvoltare precum Timișoara, Sibiu, Pitești, Cluj, Râmnicu Vâlcea, Brașov sau Roman", a precizat Pătrulescu.

Zonele din apropierea Bucureștiului sunt de foarte ofertante din punctul de vedere al disponibilității forței de muncă necalificată și al apropierii față de capitală și de Ploiești, dar și că pe lângă Mogoșoaia, Chitila, precum și autostrada A3 și comuna Ștefăneștii de jos este un potențial pentru a deveni noul hub logistic, în contextul în care a început deja construirea a 35.000 mp și există cerere pentru încă 150.000 mp.

În ceea ce privește sectorul de retail, deși stocul de spații comerciale a crescut cu doar 30.000 mp, urmând ca încă 150.000 mp să fie livrați până la finalul anului, noile proiecte vor include parcuri de retail în orașele mai mici, respectiv extinderi ale centrelor comerciale existente din orașele mari. Nevoia din ce în ce mai mare de servicii și facilități în apropierea locului de muncă va impulsiona dezvoltarea schemelor de retail în noile spații de birouri.

"Din cauza întârzierilor provocate de lipsa forței de muncă și de obținerea avizelor, numeroase proiecte planificate pentru acest an au fost amânate pentru 2018. Estimăm că doar 90.000 mp vor mai fi livrați până la finalul anului 2017, urmând ca în 2018 să fie livrați 300.000 mp de spații de birouri. Infrastructura slabă din polurile deja aglomerate ale capitalei va determina dezvoltatorii să se concentreze pe alte zone de birouri", a explicat Pătrulescu.

Chiriile nu au înregistrat fluctuații majore. Pe termen scurt există, însă, premisele pentru creșterea chiriilor în anumite zone, cum ar fi Floreasca-Barbu Văcărescu, pe fondul interesului crescut și al scăderii ratei de neocupare. Orașele secundare precum Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara au înregistrat creșteri ale chiriilor cauzate de un nivel al cererii ce depășește oferta.

"Se conturează două tendințe în rândul proprietarilor: cei care dezvoltă rapid și închiriază agresiv și cei care așteaptă momentul potrivit pentru a închiria la prețuri mai mari. Activitatea din piață a dovedit că ambele strategii dau rezultate, astfel că proprietarii cu poziționare pe termen lung se apropie de nivelul de chirie urmărit, în timp ce competiția are clădirile complet ocupate", a adăugat Pătrulescu.

Comenteaza