Județele Cluj, Alba, Mureş, Braşov, Arad şi Timiş sunt cele care au atras investiţii străine de peste 1 miliard de euro.
Piața de investiții în imobiliare a avut o evoluție spectaculoasă în prima jumătate a anului, valoarea tranzacțiilor depășind 400 de milioane de euro, conform unui studiu al companiei de consultanță Colliers.
Avuţia netă a populaţiei a înregistrat o scădere importantă în intervalul 2007-2011. Din 2012 avuţia netă intră pe un trend ascendent, iar în perioada 2015-septembrie 2016, conform datelor Băncii Naţionale, creşterea a fost de 9%.