Clujeni stresaţi la locul de muncă. Vezi cele mai stresante joburi VIDEO

Clujeni stresaţi la locul de muncă. Vezi cele mai stresante joburi VIDEO
Stresul la muncă a devenit ciuma secolului 21. O spun cercetătorii care au constatat că tot mai multe persoane se confruntă cu perioade prelungite de stres din cauza crizei economice din ce în ce mai apăsătoare. Care sunt cei mai afectaţi angajaţi clujeni şi ce spun autorităţile despre asta aflaţi din materialul următor.

Cert este că angajaţii care lucrează în domenii precum IT, consultanţă financiară, bănci sau contabilitate sunt cei mai solicitaţi.

Într-un singur an, Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj a verificat 56 de companii, cu un număr total de peste 3000 de angajaţi. Din cauza stresului la locul de muncă, o parte dintre angajatori au fost amendaţi cu 13.500 de lei. "Sunt companiile care la momentul respectiv aveau cele mai multe sesizări la ITM legate de condiţiile de stres. Din cauza surmenajului ar putea duce inclusiv la boli", arată directorul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Cluj, Emilian Roşca.

Experţii susţin că persoanele supuse stressului pe o perioadă mai mare de patru săptămâni prezintă un risc crescut de afecţiuni cardiace sau digestive, fumează, beau alcool sau mănâncă excesiv. De asemenea, stressul poate duce la schimbări de comportament: iritare accentuată şi pierderea simţului umorului.

Cu toate acestea, clujenii nu şi-ar reclama angajatorii pentru condiţiile de muncă. Vezi ce spun câţiva dintre ei, în materialul video

 

(Bianca SUCIU)

Comenteaza