Clujenii câștigă bine. Salariul mediu net a ajuns la 1500 de euro pe lună
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:10
- Economie
- Ascultă știrea
Câștigul salarial mediu brut în județul Cluj, în decembrie 2025, a fost de 12.276 lei, mai mare cu 1.480 lei față de decembrie 2024, conform Direcției Județene de Statistică (DJS). Cel net era de 7.330 lei, cu 723 lei mai mult față de decembrie 2024.
Câștigul mediu net în România a fost de 5.914 lei. Cele mai mari câștiguri medii nete au fost în București (7.744 lei), județele Cluj (7.330 lei) și Timiș (6.464 lei). Cele mai mici salarii medii nete s-au înregistrat în județele Vrancea (4.161 lei), Vaslui (4.220 lei) și Botoșani (4.239 lei).
În domeniul serviciilor, Bucureștiul avea un câștig mediu net de 7.823 lei, urmat de Cluj (7.611 lei), Timiș (6.579 lei). În industrie-construcții, cele mai ridicate salarii medii nete au fost în capitală (7.442 lei), Cluj (6.721 lei), Timiș (6.348 lei). În domeniul agriculturii, silviculturii și pescuitului, cele mai mari câștiguri medii nete s-au înregistrat în județul Sibiu, cu 6.295 lei, urmat de Dâmbovița, cu 6.162 lei, și Ilfov, cu 5.975 lei. Cele mai mici salarii medii nete înregistrate, pe ramuri ale economiei naționale, au fost în județul Covasna – agricultură, silvicultură și pescuit (3.166 lei), Brăila – industrie-construcții (3.686 lei), Vrancea – servicii (4.193 lei).
Efectivul salariaților din Cluj, în decembrie 2025, a fost de 287.034, cu 25 mai mulți față de decembrie 2024. În România erau 5,7 milioane salariați. Bucureștiul are cel mai mare număr (1,1 milioane), apoi Cluj (287.034), Timiș (269.667), Ilfov (203.468), Iași (199.809). Județele cu cel mai mic număr de salariați sunt Giurgiu (42.701), Mehedinți (46.799), Ialomița (48.865), Tulcea (50.152), Călărași (50.558).











