Clujul, în topul livrărilor la domiciliu
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Mai 2020, 12:51
- Economie
- Ascultă știrea
Municipiul Cluj-Napoca se află între localitățile aflate în topul orașelor cu cele mai multe comenzi în aplicația de servicii de livrare rapidă Glovo.
Aceasta a fost descărcată în decurs de doi ani de la înființare de 1,7 milioane de ori, iar utilizatorii au comandat 16,5 milioane de produse. De la deschiderea Glovo au fost comandate 2 milioane de burgeri, 650.000 de șaorma, 680.000 de porții de cartofi prăjiți și 520.000 de pizza.
Compania este prezentă în 26 de centre urbane, 22 fiind inaugurate în ultimul an. Pe lângă extinderea în localitățile din proximitatea Bucureștiului, aria de acoperire a zonei capitalei s-a lărgit. București, Timișoara, Brașov, Cluj-Napoca și Iași se află în topul orașelor cu cele mai multe comenzi.
În aplicație sunt fiind înscriși 17.200 de curieri parteneri. Aceștia au parcurs în cei doi ani 23,2 milioane de km pe bicicletă, pe jos, cu scuterul sau cu mașina. Durata medie de livrare a scăzut de la 45 la 38 de minute pentru 90% din comenzi.
“Dacă în luna mai a anului trecut aveam 235 de business-uri în aplicație, acum am ajuns la 1.500 de parteneri activi, printre care putem menționa parteneri puternici precum McDonald’s, KFC, Starbucks, Burger King, Pizza Hut, Subway sau Taco Bell.
Cea mai spectaculoasă evoluție a fost reprezentată de parteneriatul cu Kaufland, pe care l-am extins în toate orașele în care suntem prezenți și împreună cu care, în luna aprilie, am dezvoltat un proiect pentru ajutorarea persoanelor în vârstă, către care am livrat peste 260.000 de produse”, a declarat Victor Răcariu, director general al Glovo România.
Categoria care le permite utilizatorilor să comande orice din orașul lor a cunoscut o creștere față de anul trecut. Utilizatorii au folosit categoria pentru a comanda 450.000 de produse, din categorii precum vestimentație, obiecte decorative, delicatese de la magazine de profil, gadget-uri sau articole sportive.
Categoria Delivery Express / Curier Expres a avut o creștere de față de anul trecut de șapte ori. De la începutul parteneriatului din Kaufland au fost livrate 4 milioane de produse. Cele mai mari comenzi au fost înregistrate pentru Kaufland: 3.001 lei pentru o listă de cumpărături de 293 de produse și 2.561 lei pentru 281 de produse.
Revolta curierilor
Mai mulți curieri ai Glovo s-au adunat în aprilie în Piața Mihai Viteazul din Cluj-Napoca și au făcut grevă, nemulţumirea lor fiind că firma a scăzut bonusul pe care îl plătește de la 1,5% la 1,1% din valoarea comenzii, în timp ce ei susțineau un bonus de 1,8%, ținând cont de riscurile pe care și le asumă. Conducerea companiei a replicat că a uniformizat coeficientul de bonusare în toate orașele, iar câștigurile curierilor nu sunt afectate, câștigurile fiind de 15-16 lei pe comandă sau de 20 de lei pe oră.