Clusterele clujene, foc și pară pe minister. “Plățile de la UE tind către zero”

Clusterele clujene, foc și pară pe minister. “Plățile de la UE tind către zero”
Attila Cseke a fost informat asupra implementării proiectelor europene în regiuni

Asocierile clujene din industriile mobilei și IT vor să pornească mai multe proiecte europene, dar condamnă blocajul la nivelul instituțiilor de supervizare de la București. Ele critică felul în care s-a derulat reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului Operațional Regional (CM-POR), în sistem de videoconferință, prezidată de ministrul dezvoltării, Attila Cseke.   

“Deși începem al treilea ciclu de programare, se pare că nicicum nu găsim formula câștigătoare pentru România în utilizarea eficientă a investițiilor și proiectelor europene. Lipsa de capacitate administrativă și de colaborare între cei care fac aceste programe de finanțare și potențialii beneficiari reprezintă doar o parte a problemei. Este o lipsă de încredere evidentă între toate părțile implicate. Dacă nu schimbăm cumva asta, toți avem de pierdut”, consideră Bianca Muntean, directorul Transilvania IT Cluster.

Ciprian Morcan, managerul Clusterului Mobilier Transilvan (CMT), participant la videoconferință, arată că absorbția fondurilor europene este foarte slabă în România. “În ansamblul programului părem să fim OK la nivel de țară, deși an de an pericolul dezangajării unor sume pare iminent (adică riscul pierderii definitive a unor alocărilor primite de la UE, pentru că nu am reuși să îi folosim) și reușim să mai salvăm câte un an, după cum s-a întâmplat și în 2020.

Rămâne de văzut ce vom face în 2021, deocamdată sunt multe date cantitative și mai nimic calitativ. Totuși, dacă nu era această pandemie, la acest moment ar fi trebuit să închidem ciclul de șapte ani (2014-2020) și să rămânem în următorii trei ani exclusiv în implementări de proiecte. Nu este cazul, mai avem apeluri deschise, evaluări și contractări.

Dat fiind acest context, pare foarte tristă imaginea mai multor regiuni, cu mai multe axe, în care absorbția este undeva între 0 și 1% (adică sumele certificate prin plăți de la Comisia Europeană tind spre zero). Este o cerere foarte mare din partea mediului privat, neonorată până la acest moment și cu slabe șanse să fie satisfăcută în perioada următoare.

Din experiența ultimilor ani, deși am avut alocări la nivel de țară peste perioada financiară anterioară (2007-2013), cele pentru mediul privat au fost mult subdimensionate, iar beneficiarii publici (instituțiile) evident au o capacitate redusă de absorbție", consideră oficialul CMT.

"Propunerile de suplimentare a alocărilor pentru mediul de afaceri și din alte surse sau programe (noul ciclu financiar sau Programul Național de Redresare și Reziliență), dat fiind multele proiecte mature și de calitate care riscă să nu aibă alocare, nu au fost categoric respinse, dar e cale lungă până departe.

Starea de spirit a fost dată de dialogul, purtat pe parcursul a câtorva ore în principal de două părți, respectiv onorabila prestație a reprezentanței Autorității de Management al POR și a celor din comisia CE, majoritatea reprezentanților CM fiind doar spectatori, deși se presupune că ar trebui să aibă un rol activ, să solicite clarificări și să contribuie cu puncte de vedere.

Fostul Programul Operational Inițiativa pentru IMM își continuă existența acum prin POR și poate fi o soluție și pe viitor, atât timp cât companiile știu că pot să obțină credite cu dobânzi mai mici și cu mai puține garanții personale, iar băncile comerciale continuă să joace corect, adică să promoveze că acest lucru este posibil din banii noștri, adică din finanțări UE, nu mărinimie din buzunarele proprii”, a relatat managerul clujean. 

Videoconferința a fost deschisă de Attila Cseke, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, și de Aida Matejicek, șeful Unității România DG Regio a Comisiei Europene. Cu acest prilej s-a dezbătut implementarea POR 2024-2020 (proiectele lansate, depuse, aprobate și contractate, stadiul proiectelor, probleme întâmpinate, ținta de absorbție).  

Comenteaza