Comisiile parlamentare încep dezbaterile asupra bugetului de stat pe 2018
- Scris de Ziua de Cluj
- 12 Dec 2017, 08:09
- Economie
- Ascultă știrea
Parlamentarii au avut termen până luni, la ora 9:00, să depună amendamente. PNL a anunţat că a depus peste 350 de amendamente la proiectul de buget pe 2018, printre care se numără eliminarea supraaccizei la carburanţi, mărirea pensiilor cu 9% şi eliminarea OUG pentru TVA split. USR a depus 270 de amendamente, dorind mai puţini bani la "Programul Naţional de Dezvoltare Locală" (PNDL) şi fonduri mai mari pentru infrastructură, sănătate şi educaţie. Cele mai multe amendamente, peste 3.000, au fost însă depuse PMP.
De marţi, de la ora 9:00, vor începe dezbaterile bugetului în comisiile Parlamentului, tot marţi, între 10:00 şi 14:00 urmând să aibă loc dezbateri generale în Comisiile de buget reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Începând de miercuri şi până sâmbătă sunt programate dezbateri pe amendamente pentru redactarea raportului în cadrul comisiilor de buget, iar votul final în plenul reunit al Parlamentului va avea loc pe 21 decembrie.
Guvernul a adoptat în şedinţa de săptămâna trecută proiectul de buget pe 2018, în care sănătatea, educaţia şi investiţiile sunt anunţate ca domenii prioritare.
Cabinetul Tudose estimează o creştere a Produsului Intern Brut (PIB) de 5,5% anul viitor, până la 907,85 miliarde lei (196 miliarde euro), potrivit proiectului de buget pentru anul viitor, ritm în scădere faţă de estimarea Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) pentru acest an, de 6,1%.
Proiectul de buget pentru 2018 este construit pe o creştere economică de 5,5%, inflaţie medie anuală de 3,1%, curs mediu de 4,55 lei/euro şi câştig salarial mediu net lunar de 2.614 lei. Deficitul bugetar (cash) este estimat la 2,97% din PIB, în timp ce deficitul ESA este de 2,96% din PIB, cu încadrare în ţinta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht.
În proiectul de buget sunt prevăzute resursele necesare pentru acordarea de vouchere de vacanţă pentru toţi salariaţii din sistemul public, creşterea salariului minim şi mediu net în întreaga economie (public şi privat) cu 9%, majorarea, de la 1 iulie, a pensiilor cu 10% şi a pensiei minime cu 23%, potrivit Guvernului. Legat de persoanele cu dizabilităţi, bugetul prevede creşterea indemnizaţiei acestora cu 30% de la 1 ianuarie.
În acelaşi timp, în buget s-au alocat 4,5 miliarde lei pentru programele de ajutor de stat care vor demara anul viitor.
Veniturile bugetare proiectate pentru 2018 sunt estimate la 287,5 miliarde lei, respectiv 31,7% din PIB. Cele mai mari ponderi in veniturile bugetare pe 2018 le înregistrează contribuţiile sociale, cu 10,1%, urmate de TVA cu 6,8%, accize cu 3,3%, impozit pe salarii şi impozit pe venit cu 2,3% din PIB.
Cheltuielile bugetare pentru anul 2018 sunt estimate la 314,5 miliarde lei miliarde lei, ceea ce reprezintă 34,6% din PIB.
Totodată, cheltuielile de personal sunt estimate la 81,2 miliarde lei, o creştere de 11,6 miliarde lei faţă de anul 2017, pe fondul aplicării Legii cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu asistenţa socială ajung în 2018 la 98,6 miliarde lei, respectiv 10,9% din PIB.
Cheltuielile cu bunurile şi serviciile vor fi în anul 2018 - 39,9 miliarde lei (4,4% din PIB), în timp ce cheltuielile cu datoria publică sunt estimate la 12,1 miliarde lei ( 1,3 % din PIB), potrivit proiectului. Cheltuielile cu investiţiile în anul 2018 vor fi de 38,5 miliarde lei ( 4,2% din PIB), în creştere cu 13 miliarde lei faţă de anul 2017, potrivit estimărilor Guvernului.
Guvernul vrea să aloce mai mulţi bani anul viitor pentru mai multe ministere, în special pentru Ministerul Economiei, Ministerul Culturii, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Ministerul Educaţiei, dar vrea să taie din bugetele Ministerului Muncii, Ministerului Justiţiei, Ministerului Muncii şi Ministerului Justiţiei.
Totodată, Serviciul Român de Informaţii (SRI), Serviciul de Informaţii Externe (SIE), Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP) şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) vor avea bugetele majorate anul viitor.