Compania celui mai bogat român își revine. Acțiunile UiPath, cu 40% mai mari la început de an

Compania celui mai bogat român își revine. Acțiunile UiPath, cu 40% mai mari la început de an

De la minimul istoric de 10,4 dolari pe acţiune atins pe 4 noiembrie 2022, acţiunile UiPath se tranzacţionează acum la 14,5 dolari pe unitate, ceea ce corespunde unei creşteri de aproape 40%.
 

Creşterea vine pe fondul revenirii sectorului de IT&C de pe Wall Street şi pe fondul rezultatelor financiare peste aşteptări ale primului unicorn românesc.

Astfel, capitalizarea UiPath a urcat cu aproximativ 2 miliarde de dolari în trei luni de tranzacţionare, la aproape 8 mld. dolari, arată datele ZF.

Spre comparaţie, indicele Nasdaq al bursei americane s-a apreciat cu 11% din 4 noiembrie 2022 încoace, S&P cu 8% iar la Bucureşti indicele principal BET are o creştere de aproape 12%. În ultimele trei luni UiPath a urcat de câteva ori mai rapid ca cei mai importanţi indici bursieri de pe Wall Street, cel mai probabil întrucât investitorii au estimat că preţul acţiunilor a ajuns la un nivel suficient de jos care să permită o investiţie şi o evaluare pe măsura rezultatelor anunţate de companie. 

Comenteaza