Contribuabilii mijlocii din Cluj trec la direcţia regională de finanţe

Contribuabilii mijlocii din Cluj trec la direcţia regională de finanţe
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a restructurat criteriile de selecţie a contribuabililor mijlocii care au trecut din 1 ianuarie la administraţiile constituite la nivelul direcţiilor regionale ale finanţelor publice în a căror rază teritorială se află domiciliul fiscal al acestora.

În vederea creşterii eficienţei activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii şi a îmbunătăţirii colectării veniturilor bugetare datorate de aceşti contribuabili, în Monitorul Oficial a fost publicat un ordin al preşedintelui ANAF privind organizarea activităţii de administrare a contribuabililor mijlocii. 
 
Aceasta a fost determinată de necesitatea corelării prevederilor referitoare la administrarea contribuabililor mijlocii cu modificările legislative survenite în ultima perioadă, respectiv în legea privind codul de procedură fiscală, dar şi de elaborarea de noi criterii şi reguli specifice de selecţie a contribuabililor mijlocii, conform conducerii ANAF. 
 
În urma continuării din 2016 a procesului de modernizare a ANAF, au avut loc modificări în structura organizatorică a organelor fiscale centrale, respectiv a direcţiilor regionale, în cadrul cărora s-au înfiinţat administraţii pentru contribuabili mijlocii ca structuri specializate, fapt care a generat necesitatea adaptării prevederilor referitoare la administrarea acestora.

Comenteaza