Decizii radicale la Poşta Română: 2.000 de angajaţi vor fi afectaţi

Decizii radicale la Poşta Română: 2.000 de angajaţi vor fi afectaţi
Consiliul de Administraţie al Poştei Române a decis modificarea structurii interne şi reducerea posturilor de conducere din cadrul companiei.

Din cele 11 sucursale specializate, existente la momentul de faţă, vor rămâne patru: Sucursala Servicii Integrate, Sucursala Servicii Financiare, Sucursala Fabrica de Timbre şi Muzeul Naţional Filatelic.

"Hotărârea Consiliului de Administraţie are ca scop eficientizarea structurii de conducere a companiei în vederea fluidizării comunicarii la nivelul top managementului şi a procesului de luare a deciziilor. Totodata, ne pregătim pentru liberalizarea pieţei serviciilor poştale, ce va avea loc începand cu 1 ianuarie 2013", a declarat pentru hotnews.ro Dumitru Daniel Neagoe, directorul general al Poştei Romane.

Neagoe a precizat că decizia luată este parte a unui set de măsuri care vor afecta circa 2000 de angajaţi până la sfârşitul lui 2011. "Nu toţi aceştia vor fi însă disponibilizaţi. Pentru o parte dintre ei va însemna că vor rămâne cu o jumătate de normă", a subliniat directorul general.

 

Comenteaza