DNSC: 21 de spitale au fost atacate cibernetic. Se cere o răscumpărare de aproape 160.000 de euro
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Feb 2024, 11:34
- Economie
- Ascultă știrea
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) desfășoară o investigație asupra unui atac cibernetic care a afectat mai multe spitale din România.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) desfășoară o investigație asupra unui atac cibernetic executat cu aplicația ransomware Backmydata, un virus din familia ransomware Phobos, care a criptat datele din serverele mai multor spitale din România care folosesc platforma informatică Hipocrate.
Conform ultimelor informații transmise de instituția amintită, 21 de spitale au fost afectate în urma atacului iar „celelalte 79 de unități din sistemul de sănătate au fost deconectate de la internet și asupra lor se desfășoară investigații suplimentare pentru a se stabili daca au fost (sau nu) ținta atacului”.
„Există o cerere de ransom (răscumpărare) de 3,5 BTC (aproximativ 157.000 EURO). În mesajul atacatorilor nu se specifică un nume de grupare care revendică acest atac, ci doar o adresă de e-mail. Atât Directoratul, cât și alte autorități cu atribuții în domeniul securității cibernetice implicate în analiza acestui incident RECOMANDĂ SĂ NU se ia legătura cu atacatorii și să nu se plătească răscumpărarea cerută!” - transmite DNSC.
Spitalele care folosesc platforma HIPOCRATE, indiferent dacă au fost afectate sau nu, au primit încă de ieri din partea DNSC o serie de recomandări pentru gestionarea corectă a situației.
Conform datelor DNSC, majoritatea spitalelor afectate au copii de siguranță a datelor de pe serverele afectate, cu date salvate relativ recent (1-2-3 zile în urmă) cu excepția unuia, ale cărui date au fost salvate cu 12 zile în urmă. Aceasta ar putea permite restaurarea mai facilă a serviciilor și a datelor.