Două obiective din Cluj, introduse într-un circuit turistic al Transilvaniei
- Scris de Ziua de Cluj
- 07 Iul 2017, 13:02
- Economie
- Ascultă știrea
“Am constatat că românii încep să redescopere România într-un mod activ. Turiştii au recăpătat încrederea în România ca destinaţie de vacanţe, de sejururi, însă, în ultima vreme, creşte şi apetitul pentru circuitele culturale.
Este normal să fie aşa, mai ales dacă ne gândim că străinii vin la noi în primul rând pentru turismul cultural. În urma cercetărilor de piaţă efectuate, am descoperit că românii sunt atraşi de circuitele culturale în Europa, ceea ce arată că şi circuitele operate în România pot fi de succes”, subliniază Dumitru Luca, director general al agenţiei Corali Holidays.
Traseul va mai include localităţile Cisnădie, Răşinari, Hunedoara, Deva, Ţebea, Oradea, Alba Iulia şi Sibiu, iar printre obiectivele turistice vizitate se vor număra mănăstirea Cozia, biserica fortificată din Cisnădie, Castelul Corvinilor din Hunedoara, Cetatea Devei, Cimitirul Eroilor şi Gorunul lui Horea din Ţebea, centrul istoric al Oradei, aqua park-ul Nymphaea din Oradea, Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia şi centrul istoric al Sibiului.
Pentru acest circuit, tariful va fi de 690 de lei locul în cameră dublă şi va include 4 nopţi de cazare cu mic dejun la hoteluri de 3-4*, transport cu autocarul sau minibuzul, în funcţie de numărul de participanţi precum şi însoţitor de grup. Dacă pentru turismul extern, românii preferă, în timpul sezonului de vară, sejururile la mare, urmate de city break-uri şi de circuitele culturale, pentru intern a predominat mult timp opţiunea pentru sejururi (mare, munte, balneo, rural).
Circuitele culturale sunt alese de persoane singure şi cupluri trecute de 50 de ani. Puţine familii cu copii apelează la astfel de pachete turistice. Acestea preferă în general circuitele ad-hoc, cu automobilul propriu. Majoritatea turiştilor agenţiei sunt din Israel şi preferă circuitele care îmbină oraşele de baştină ale predecesorilor lor cu principalele zone turistice (Bucovina, Maramureş, Sibiu şi Bran) şi cu câteva zile de relaxare la aer proaspăt de munte (Poiana Braşov), dar şi din Serbia, Grecia şi Ucraina, care caută marile oraşe, pentru shopping şi entertainment.