E greu să ții o afacere în Cluj. Județul, în topul insolvențelor după câteva luni din 2023

E greu să ții o afacere în Cluj. Județul, în topul insolvențelor după câteva luni din 2023

Numărul firmelor insolvente din județul Cluj în luna februarie a acestui an, a crescut cu 24% față de aceeași perioadă din 2023.

Numărul societăţilor comerciale şi al persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 2,6% în primele două luni din 2023, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind înregistrate 987 de insolvenţe, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), citate de Agerpres.

Cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 227, în creştere cu 34,32% faţă de ianuarie-februarie 2022.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Bihor, cu 72 insolvenţe (minus 5,26%), Cluj – 62 (plus 24%), Iaşi – 52 (plus 48,57%), Timiş – 39 (minus 30,36%) şi Arad – 38 (plus 31,03%).

Cele mai puţin insolvenţe s-au consumat în judeţele Călăraşi – 2 (minus 80%), Caraş-Severin – 4 (minus 55,56%) şi Botoşani – 5 (minus 37,5%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe s-a înregistrat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 306 (plus 22,4% comparativ cu perioada ianuarie-februarie 2022), construcţii – 184 (plus 0,55%) şi industria prelucrătoare – 105 (plus 3,96%).

În februarie s-au înregistrat 551 de insolvenţe, cele mai multe în Bucureşti (131) şi în judeţele Iaşi (44), Bihor (35) şi Cluj (29).

Comenteaza