Europenii ne pun să consumăm mai mulți pești din crescătorii, nu din pescuit

Europenii ne pun să consumăm mai mulți pești din crescătorii, nu din pescuit
Comisarul european pentru mediu, afaceri maritime și pescuit Karmenu Vella, a afirmat, la o întâlnire cu ministrul agriculturii, Petre Daea, că o problemă cu care se confruntă Uniunea Europeană este acvacultura: se importă 60% din peștele aflat pe piață, 32% provine din pescuit și doar 8% din acvacultură.

Experții europeni au realizat un studiu privind alimentele care provin din mări și oceane pentru Europa, iar acesta a arătat că trebuie să existe mai puțin pește pescuit și mai mult din acvacultură. Comisarul și-a manifestat aprecierea față de poziția României privind dezvoltarea acvaculturii, ținând să reitereze sprijinul său. România consideră că pentru următoarea perioadă, acvacultura trebuie să beneficieze de fonduri consistente și de creșterea intensității sprijinului pentru acest tip de proiecte.

Problemele sensibile privind păsările ihtiofage (cormoranii) reprezintă o situație cu care se confruntă mai multe țări din UE, printre care și România. Comisarul a precizat că există directiva habitate și păsări care protejează aceste animale, dar, in general, directivele permit derogări, astfel încât țările membre să poată revizui planurile lor de management pentru cormorani și astfel să se poată lua măsuri pentru a asigura viabilitatea fermelor piscicole din zonele respective.  

Daea a precizat că România solicită asigurarea aceluiași nivel de finanțare acordat în actuala perioadă de programare, dorește creșterea valorii adăugate în sector prin utilizarea fondurilor europene și simplificarea procedurilor privind implementarea tehnică și financiară a acestora. 

Comisarul ne-a asigurat că există deschidere din partea Comisiei Europene pentru valorificarea oportunităților pe care Marea Neagră le oferă. CE vrea îmbunătățirea stocului, protejarea mediului și promovarea creșterii albastre - dezvoltarea durabilă a întregului sector marin şi maritim. În ceea ce privește calcanul, se lucrează la un plan multianual de management ce va viza toate țările riverane.  

Subiectele abordate în cadrul întâlnirii au vizat pescuitul sustenabil în Marea Neagră – prioritățile pentru anul 2018, obiectivele României pentru viitoarea politică europeană în domeniul pescuitului, aspectele privind sistemul de control al pescuitului, implementarea Planului de Acțiune pentru reformarea acestui sistem. 

Comenteaza