Unde a fost pescuit crapul cât un "elefant" :)

Unde a fost pescuit crapul cât un "elefant" :)
| Foto: https://www.carponline.ro/

Un crap uriaș a fost prins la pescuit sportiv în lacul din Horgești din județul Bacău, scrie publicația Carponline.ro.

Lacul Horgeşti a înregistrat recent primul său crap de peste 30kg prins la pescuit sportiv. Mihai Simion, unul dintre cei doi administratori al lacului, a reuşit să prindă un exemplar impresionant de 30,3kg, transmite https://www.facebook.com/horgesti. Peștele uriaș care a fost scos la suprafață de Mihai Simion, a devenit și noul record al lacului Horgești.

Exemplarul de peste 30 de kilograme era cunoscut de administratorii lacului, fiind inventariat de mai multe ori în ultimii ani, însă niciodată capturat de pescarii sportivi. Treptat, crapul uriaș a început să fie principalul motiv pentru care mulți pescari veneau anual la lacul Horgești.

Crapul de 30 de kilograme ar putea fi un exemplar dezinteresat de nadă, care se hrănește doar din lac, ceea ce îl făcea aproape imposibil de prins de către pescari. Cu toate acestea, potrivit sursei citate, cel mai probabil peștele a fost prins pentru că pescarul care l-a scos din apă a pescuit într-o zonă unde nu pescuia nimeni de obicei.

Horgeşti este un lac alimentat de un mic curs de apă. Pârâul intră în lac într-o zonă cu adâncimi mici, unde s-a format o deltă în miniatură cu cortine late de stuf şi pâlcuri de stuf pe mijlocul apei. Aceasta e cea mai frumoasă parte a lacului - uneori, si cea mai productivă. Standurile de pe marginea ei acopera suprafeţe întinse şi oferă un pescuit interesant.

Comenteaza