Eurostat: România este campioana Europei la creşterea preţurilor

Eurostat: România este campioana Europei la creşterea preţurilor

România este pe primul loc în ceea ce priveşte rata anuală a inflaţiei în martie 2018, înregistrând o creştere de 4% a Indicelui Armonizat al Preţurilor de Consum (IAPC), arată datele communicate miercuri de Eurostat.

Biroul de statistică al Comisiei Europene - Eurostat - ia în calcul IAPC, astfel că în raportarea citată apare o inflaţie de 4% în martie 2018 în România, în loc de 5% cât fusese Indicele Preţurilor de Consum (IPC).

Cele mai mari rate anuale ale inflaţiei s-au înregistrat în România (4%), Estonia (2,9%), Slovacia şi Lituania (ambele 2,5%), iar cele mai scăzute rate anuale au fost în Cipru (-0,4%), Grecia (0,2%) şi Danemarca (0,4%).

Comparativ cu luna februarie, rata anuală a inflaţiei a scăzut în şase state membre, a rămas stabilă în şase şi a crescut în cincisprezece state.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost de 1,3% în martie 2018, de la 1,1% cât înregistra în februarie, iar în aceaşi perioadă din anul precedent rata a fost 1,5%.

În Uniunea Euopeană, inflaţia a fost de 1,5% în martie 2018, în creştere faţă de 1,4% cât înregistra în februarie, iar în aceaşi perioadă din anul precedent rata a fost de 1,6%.

În martie 2018, cea mai mare contribuţie la rata anuală a inflaţiei din zona euro a provenit din servicii (0,67 puncte procentuale), urmată de alimente, alcool şi tutun (0,41 puncte procentuale), energie (0,20 puncte procentuale) şi produse industriale non-energetice (0,07 puncte procentuale).

Comenteaza