În urmă cu un an, în aceeași fază a campionatului "Șepcile roșii" se aflau într-o poziție mai modestă decât în prezent.
Populaţia României era de circa 21,8 milioane de persoane la 1 iulie 2023, potrivit unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică.
Revenit la Universitatea Cluj, antrenorul a bifat o bornă importantă în cariera sa, începută în 2000.
Un raport realizat de Uniunea Europeană arată că, în privința numărului de medici, România se situează în media regiunii.
Câştigul salarial mediu net pe economie a fost de 4.564 de lei în aprilie 2023, în creştere cu 10 lei (+0,2%) faţă de luna martie.
Aproape 20% dintre tinerii din România nu erau ocupaţi, în educaţie sau formare, aşa-numiţii NEETs, în anul 2022, în timp ce media în rândul statelor membre era sub 12%.
IT-ul, ingineria și domeniul financiar oferă mii de oportunități pe piața muncii pentru tinerii aflați la început de carieră. Printre cele mai multe sunt în Cluj-Napoca și alte câteva orașe din țară.
De la sosirea tehnicianului de 55 de ani, "Șepcile roșii" au devenit una dintre formațiile din Superligă care își creează cele mai multe ocazii de gol.
Formația pregătită de Mihai Silvășan se pregătește de cea de-a doua fază a Ligii Naționale.