Foto Fabrica Remarul face 151 de ani. "Vom fabrica automotoare cu confort și siguranță sporite"
- Scris de Ziua de Cluj
- 16 Feb 2021, 12:49
- Economie
- Ascultă știrea
Uzina Remarul 16 Februarie Cluj aniversează, în 2021, 151 de ani de experiență în construcţia, modernizarea şi repararea materialului rulant de cale ferat.
Înfiinţată în 1870, Remarul este o societate cu capital integral privat, românesc, ce are ca obiect principal de activitate construcţia, modernizarea şi repararea materialului rulant de cale ferată. Compania are implementate şi certificate sistemele de management al calităţii şi al mediului, în conformitate cu standardele SR EN ISO 9001:2015 şi SR EN ISO 14001:2015.
"Capacităţile de producţie, dotarea cu utilaje specifice, modernizarea şi îmbunătăţirea proceselor tehnologice, conform noilor cerinţe de siguranţă feroviară, au determinat o evoluţie crescătoare a firmei de-a lungul anilor, devenind astfel unul dintre cei mai importanţi furnizori de servicii de construcţii şi modernizări material rulant de pe piaţa românească", potrivit reprezentanților societății.
În relație cu țările europene, unde transportul de persoane pe distanțe scurte și medii este foarte dezvoltat și se face cel mai avantajos cu DMU și EMU, Remarul are proiecte noi în derulare pentru fabricarea de automotoare, ce vor asigura un transport de călători în condiții de confort și siguranță sporită.
"Cu un departament de proiectare și ateliere de producție proprii, Remarul are capacitatea de a face față cerințelor actuale ale pieței. În departamentul de proiectare propriu specializat, sunt dezvoltate și realizate proiecte pentru un material rulant performant și modern. Se lucrează cu softuri specializate SolidWorks, Autocad și Catia", a precizat conducerea Remarul.
Remarul execută lucrări de modernizare pentru orice tip de material rulant de cale ferată, dintre care locomotive diesel hidraulice LDH 450 CP, 700 CP, 1250 CP; locomotive diesel electrice LDE 1250 CP, 2100 CP; locomotive electrice LE 3400 KW, 5100 KW; automotoare diesel hidraulice ADH11, VT; rame electrice; vagoane pentru călători.
Compania clujeană execută lucrări de reparații planificate tip RR, RG, RK pentru toate tipurile de material rulant: locomotive diesel hidraulice LDH 450 CP, 700 CP, 1250 CP; locomotive diesel electrice LDE 1250 CP, 2100 CP; locomotive electrice LE 3400 KW, 5100 KW; automotoare diesel hidraulice; rame electrice; vagoane pentru călători.