15:22 UBB Cluj a găzduit ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa profesorului Joseph E. Stiglitz de la Columbia University, laureat al Premiului Nobel.
15:22 „Votul tău decide viitorul. Nu-l lăsa Untold” - Organizatorii festivalului de la Cluj vin cu o surpriză pentru cei care merg la vot pe 18 mai.
15:08 Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost prins în flagrant delict de polițiștii din Cluj, în timp ce ridica un colet care conținea 11,6 kilograme de canabis.
15:07 Art Club, fosta cafenea a actorilor, un loc care a devenit deja un mit al Clujului, este pe cale să renască sub forma Studio Art Club.
14:50 Cardinalii nu au reuşit joi dimineaţă să aleagă un nou Papă. Pe coşul de la Vatican a ieşit fum negru, aşa cum s-a întâmplat şi miercuri seara.
14:39 Executivul a majorat joi cu 7,5 milioane de euro fondurile alocate de la bugetul de stat pentru proiectul derulat în colaborare cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei destinat construcției și reabilitării de grădinițe.
14:34 Leul s-a depreciat din nou, joi, pentru a treia zi la rând, pe fondul incertitudinilor politice și fiscale.
14:18 În perioada 9-10 mai 2025, sala de conferințe a stadionului Cluj Arena va deveni locul de întâlnire al specialiștilor în sănătatea gleznei și a piciorului, în cadrul conferinței „Patologia Gleznei și Picorului / Foot & Ankle Pathology”.
14:16 Josheph E. Stiglitz a primit, joi, 8 mai 2025, titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) Cluj.
13:55 Studiul PISA evaluează din trei în trei ani capacitatea elevilor de a rezolva probleme și de a identifica soluții pentru situații similare celor din viața reală, în cadrul a trei domenii: lectură, matematică și științe.
13:04 „Implementarea Programului «Case la 1 leu» pentru tineri din România și românii din diaspora care doresc să revină în țară”, este una dintre măsurile prevăzute în programul AUR.
13:00 Traficul a fost îngreunat joi dimineață, 8 mai, în zona Podului Calvaria din Cluj-Napoca, în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un tramvai CTP.
12:57 Traseul VELO APUSENI, care va lega județele Bihor, Cluj și Alba, intră într-o nouă etapă importantă.
12:46 Indicele ROBOR, cel în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei la 3 luni, a crescut la 7,25% de la 6,47%.
12:16 Clujul prinde viață din nou! Timp de patru zile, orașul devine o scenă vibrantă cu peste 100 de evenimente desfășurate în peste 40 de locuri.
12:00 Consiliul Județean Cluj a încheiat alte 11 contracte de lucrări de întreținere care vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere și mărirea gradului de siguranță în trafic pe drumurile județene.
11:59 Un incendiu a izbucnit, joi, 8 mai, în jurul orei 08:30, într-o locuință din cartierul clujean Gheorgheni.
11:33 Ministrul Educației, Daniel David, spune că "este inacceptabil să dai examen peste examen, anual, sau din doi în doi ani și tu ai luat o notă destul de bună, dar n-ai prins un post" și spune că va veni cu "o altă propunere".
11:30 Poliția Română a anunțat că, la data de 7 mai 2025, un bărbat de 39 de ani din județul Cluj a fost adus în țară din Italia.