Inflaţia se apropie de 14%. TOPUL scumpirilor din ultima lună

Inflaţia se apropie de 14%. TOPUL scumpirilor din ultima lună

În luna aprilie s-au înregistrat noi creșteri de prețuri, iar rata inflaţiei a urcat la 13,8 %.

Rata anuală a inflaţiei în luna aprilie 2022 comparativ cu luna aprilie 2021 este 13,8%, iar, conform datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică, preţurile de consum în luna aprilie 2022 comparativ cu luna martie 2022 au crescut cu 3,7%.

Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (mai 2021 – aprilie 2022) faţă de precedentele 12 luni (mai 2020 – aprilie 2021) este 7,4%.

Astfel, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 13,54%, în aprilie 2022 faţă de 2021 şi cu 8,46% de la începutul anului. Cel mai mult s-au scumpit cartofii, cu 41,84% în aprilie faţă de aprilie 2021 şi cu 16,72% faţă de decembrie 2021. Uleiul s-a scumpit cu 38,19% faţă de aprilie 2021 şi cu 15,54% faţă de decembrie 2021.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 16,35% în aprilie 2022 faţă de aprilie 2021 şi cu 8,94% faţă de decembrie 2021. Cel mai mult au crescut preţurile la gaze, cu 85,27% faţă de aprilie 2021 şi cu 22,24% faţă de decembrie 2021. Energia electrică, gazele şi încălzirea central s-a scumpit cu 40,80% faţă de aprilie 2021 şi cu 21,4% faţă de decembrie 2021.

De asemenea, combustibilii s-au scumpit cu 35,69% în aprilie acest an faţă aceeași lună a anului trecut şi cu 18,48% faţă de decembrie 2021.

Preţurile au crescut și la servicii, unde se înregistrează majorări de 7,11% faţă de aprilie 2021 şi cu 3,63% faţă de decembrie 2021. Cel mai mult s-a scumpit transportul aerian, cu 19,38% în aprilie 2022 faţă de aprilie 2021 şi cu 0,8% faţă de decembrie 2021.

Comenteaza