Informaticienii, cei mai buni clienţi ai clădirilor de birouri. Clujul, în topul regional

Informaticienii, cei mai buni clienţi ai clădirilor de birouri. Clujul, în topul regional
Interesul pentru orașele regionale din România a crescut continuu: Timișoara, Iași, Cluj-Napoca sau Brașov se află pe radarul investitorilor aflați în căutarea extinderii activității locale în clădirile de birouri.

Cererea de spații de birouri pentru primele nouă luni ale anului din orașele regionale s-a ridicat la 57.000 mp, 59% fiind noi solicitări (noi intrări sau extinderi), în Timișoara tranzacționându-se peste jumătate, conform raportului pieţei de birouri al companiei de consultanţă CBRE România. 
 
Stocul modern, reprezentat de proiectele clasa A și B din orașele regionale, era de 650.000 mp la finalul trimestrului III, fiind concentrat în Cluj-Napoca (35%), Iași, Timișoara (câte 25%), Braşov (15%). Până în 2020, în orașele regionale sunt anunțate proiecte de 450.000 mp, stocul modern de spații de birouri din marile orașe urmând să depășească pragul de 1,1 milioane mp. 
 
În capitală, până în 2020, sunt estimate proiecte care vor totaliza încă 800.000 mp, ceea ce ar urca stocul modern de birouri la 4 milioane mp. Din totalul anunțat pentru construcția de spații office până în 2020, un procent de 15% este deja preînchiriat. Cererea nouă de spații de birouri vine din partea companiilor nou intrate pe piața locală și a celor care care își extind activitatea în capitală. 
 
„Pentru întreg anul 2017, estimăm că vor fi finalizați circa 140.000 mp spații de birouri, aproximativ 80% din total fiind livrat deja în primele nouă luni. Peste 85.000 mp din suprafața finalizată este deja preînchiriată”, a declarat Răzvan Iorgu, managing director al CBRE România. Tehnologia informaţiei şi comunicaţiile deţin 78% din cerere, iar serviciile profesionale, 10%.

Comenteaza