Invenţie a la Cluj. Aplicaţia care-ţi scoatele câinele la plimbare

Invenţie a la Cluj.  Aplicaţia care-ţi scoatele câinele la plimbare
| Foto: foto mediafax.ro

O echipă de studenţi de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN) a prezentat la un concurs de antreprenoriat o idee de afaceri, pet-sitter, pentru îngrijirea animalelor de companie ale stăpânilor foarte ocupaţi, în locuinţele acestora.

Daria Barbu, membru al echipei, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că proiectul de afaceri prevede şi un sistem de urmărire a îngrijitorului, astfel încât proprietarul să ştie în orice moment unde este şi ce face animalul său de companie.

„Pet-sitting-ul îl putem defini ca un act de a avea grijă de un animal de companie la el acasă în timp ce stăpânul este ocupat cu serviciul sau este plecat în concediu. Am gândit această afacere care implică venirea îngrijitorului în casa animăluţului pentru a putea să-l scoată apoi la plimbare sau a se juca în casă cu el.

Clientul îşi descarcă aplicaţia noastră pe telefonul mobil, completează un formular, se întâlneşte cu pet-sitter-ul şi stabilesc detaliile.  Vom avea şi un sistem de trakking, astfel încât proprietarul să ştie în orice moment unde este şi ce face animalul său de companie.

Afacerea noastră are rolul de a veni în ajutorul stăpânilor de animale cărora timpul nu le permite să îşi scoată la plimbare căţelul sau să îşi hrănească pisicile acasă deoarece au un job cu un program dificil”, a spus Barbu.

Pet-sitter-ul poate fi chiar un student, angajat part-time să aibă grijă de un animal de companie.

„Sunt sigură că o astfel de afacere ar prinde în Cluj-Napoca, unde sunt multe persoane care deţin un animal de companie dar care şi lucrează foarte mult şi sunt nevoite să îl lase singur acasă. În prima fază am putea îngriji cam șase animăluţe. Beneficiile pe care le oferă afacerea constau în mai mult timp liber pentru stăpân, iar animăluţele vor beneficia de afecţiune şi de îngrijire de către un personal calificat”, a explicat studenta.

La concursul de planuri de afaceri şi prototipuri realizate de studenţii UTCN - Demo Day s-au înscris 15 echipe care şi-au prezentat proiectele cu scopul finanţării şi validării acestora în faţa unui juriu format din 10 antreprenori din diferite domenii de activitate.

Coordonatorul concursului din partea Societăţii Antreprenoriale Studenţeşti din UTCN, Anca Constantinescu, a declarat că potenţialii finanţatori vor identifica dacă planurile de afaceri se adresează unor nevoi reale ale pieţei şi dacă oferă soluţii eficiente şi viabile.

„Proiectul pet-sitter mi se pare o idee drăguţă, fiind multe persoane care deţin animale de companie şi doresc ca acestea să fie îngrijite, să nu rămâne singure închise în casă. Cred că ar avea succes pe piaţă o astfel de afacere”, a subliniat Constantinescu.

Premiile Demo Day sunt în valoare de 20.000 de lei.

Comenteaza