Investiție ratată de Cluj. Fabrica de cabluri Mennekes, deschisă la Iași

Investiție ratată de Cluj. Fabrica de cabluri Mennekes, deschisă la Iași

Producătorul german de echipamente electrice şi electronice Mennekes, cu operaţiuni în 90 de ţări, va investi într-o fabrică de la zero destinată cablurilor de încărcare pentru maşinile electrice.

Fabrica va fi amplasată în Parcul Industrial 2 din Miroslava, la 6 km de municipiul Iaşi, conform ZF. Pentru realizarea acestei investiţii de 10 milioane de euro, compania Mennekes Electric a solicitat şi a primit ajutor de stat de 3,7 milioane de euro. Germanii au intrat pe piaţa locală abia anul trecut, prin înfiinţarea la Cluj-Napoca, în luna decembrie, a companiei Mennekes Electric.

„Din informaţiile mele, Mennekes a negociat şi cu cei de la parcul industrial Tetarom din Cluj-Napoca pentru această investiţie, însă pentru germani a contat mult să găsească şi forţa de muncă necesară. Cred că acesta a fost punctul forte pentru care au ales parcul nostru industrial“, spune Dorel Codină, directorul executiv al Miroslava Industrial Parc.

Compania germană lucrează cu clienţi precum Tesla, Jaguar, Mercedes, BMW, Mennekes fiind primul chiriaş oficial al parcului industrial Miroslava 2.

Comenteaza