MADR a lansat Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală, prin care fermierii învaţă să depună proiecte

MADR a lansat Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală, prin care fermierii învaţă să depună proiecte
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a lansat astăzi Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală (RNDR), finanţată cu 108 milioane lei până în 2015, prin care fermierii vor primi asistenţă pentru proiecte prin care pot dezvolta afaceri locale cu bani europeni.

Până în prezent RNDR are 530 de membri înscrişi şi 81 de grupuri de acţiune, selectaţi anul trecut de minister. În reţea se pot înscrie în continuare fermieri, administraţii publice locale, ONG-uri şi alţi jucători împlicaţi în dezvoltarea mediului de afaceri din zonele rurale.

Implementarea proiectului a fost externalizată de MADR către firma spaniolă Innovacion y Desarrollo Local SL-IDEL, care va adimistra Unitatea de Sprijin a Reţelei Naţionale de Dezvoltare Rurală (USR).

Astfel, MADR a încheiat un acord cadru pe o perioadă de patru ani cu firma spaniolă Innovacion y Desarrollo Local SL-IDEL de 108 milioane lei. Acordul cadru conţine contracte subsecvente care vor fi încheiate anual. În acest an valoarea contractului subsecvent este de 24 milioane lei.

USR va acorda membrilor reţelei asistenţă, informaţii cu privire la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală de ordin tehnic, instruire şi promovarea bunelor practici. USR are sediul central la Bucureşti şi alte opt centre regionale la Timişoara, Bucureşti, Craiova, Zalău, Iaşi, Târgovişte, Brăila şi Târgu-Mureş.

"Reţeaua trebuie să asigure o mai bună coordonare a grupurilor de acţiune locală. Fiecare grup va putea depune proiecte locale de până la 200.000 euro, iar plafonul maxim este de 2,8 milioane euro pe grup, deci fiecare grup poate avea până la 13 proiecte. Recomand ca aceşti bani să fie folosiţi pentru a dezvolta afaceri locale şi nu pentru a dezvolta infrastructura locală, care are şi alte posibilităţi de finanţare", a afirmat ministrul Agriculturii, Stelian Fuia.

El a afirmat că programul demarează cu o întârziere de trei ani faţă de celelalte state europene, întucât licitaţia pentru selectarea administratorului reţelei a fost contestată.

Strategiile locale de dezvoltare a mediului de afaceri sunt finanţate din fonduri europene, prin axa Leader, lansată în 2010. Prin această axă, grupurile de acţiune locală selectează proiecte pe care le consideră importante pentru comunitatea pe care o reprezintă. După ce grupurile aleg proiectele la nivel local le trimit autorităţii de management din MADR şi USR pentru aprobare.

Tototadă, Fuia a spus că prin intermediul grupurilor de acţiune locală, fermierii se pot organiza şi aplica cu proiecte prin care să înfiinţeze depozite pentru stocarea produselor, astfel încât să le poată livra reţelelor de supermarketuri.

Reţeaua Naţională de Dezvoltare Rurală va asigura participarea grupurilor de acţiune locală la evenimente internaţionale, va organiza seminarii, conferinţe şi sesiuni de training pentru fermieri.

"Reţeaua nu este un instrument prin care să măsurăm cifre de afaceri sau suprafeţe arabile, ci este un instrument pentru diseminarea informaţiilor atât în ceea ce priveşte Programul Naţional de Dezvoltare Rurală din prezent, cât şi din viitor. Reţeaua are o componentă de networking, prin dezvoltarea unor centre locale cu grupuri de lucru", a spus directorul general de dezvoltare rurală din MADR, Cornelia Mihai.

MADR a lansat o nouă sesiune de selectare a proiectelor propuse de grupurile de acţiune locală, în perioada 1 martie-20 aprilie. Evaluarea va începe după 20 aprilie şi va dura aproximativ 60 zile.

 

Comenteaza