Deputatul PNL de Cluj Florin Stamatian, vicepreşedinte al Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, a cerut guvernanţilor să urgenteze începerea lucrărilor la Spitalul Regional de Urgenţă din Cluj.
Un fost primar din judeţul Cluj a fost condamnat la 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare, împreună cu fiul său. Cei doi şi-au recunoscut vinovăţia în faţa procurorilor DNA.
Primarul Clujului primeşte promisiuni de la Centru pentru deblocarea proiectului centurii metropolitane a Clujului.
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a aprobat în şedinţa de joi indicatorii tehnico-economici ai proiectului cu fonduri europene "Drumul Bistriţei".
Aproape un miliard de euro au fost scoși din România în ultimii cinci ani, iar cu acești bani s-ar fi putut realiza multe proiecte.
Companiile care solicită ajutor de stat pentru investiţii care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă pot depune cererile începând de luni, 30 mai, până pe 10 iunie, bugetul acestei sesiuni fiind de 250 milioane lei.
Directorul Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Privat (RAADPP) Cluj, Mircea Avram, a declarat luni că judeţul Cluj riscă să piardă bani europeni pe un proiect controversat, drumul de la Ic Ponor.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale Daniel Constantin a vizitat astăzi târgul anual de agricultură, industrie alimentară şi zootehnie din Cluj-Napoca.
Şase autospeciale noi pentru intervenţii în situaţii de urgenţă, cumpărate cu bani europeni: Consiliul Judeţean din Cluj a semnat în urmă cu două săptămâni - şi anunţă azi - contractul de finanţare pentru etapa a treia a unui proiect mai amplu ce vizează dotarea unităţilor de intervenţii în situaţii de urgenţă.
Recomandări: