Mai multe femei în poziții de conducere. Federația pentu Antreprenoriat Feminin dorește și reglementarea diferențelor salariele

Mai multe femei în poziții de conducere. Federația pentu Antreprenoriat Feminin dorește și reglementarea diferențelor salariele

Cristina Chiriac, președintele Confederaţiei Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) afirmă că țintele lor urmăresc creşterea numărului de femei aflate în poziţii de conducere, atenuarea diferenţelor salariale între acestea şi bărbaţi, consolidarea egalităţii de gen în viitor şi educaţia antreprenorială

Conform sursei citate, implicarea femeilor în economie şi politică, reducerea decalajelor de gen şi educaţia antreprenorială au fost temele principale din agenda discuţiilor pe care delegaţia Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminim - CONAF le-a avut miercuri cu premierul Republicii Moldova, Natalia Gavriliţă.

CONAF este prima delegaţie care reprezintă antreprenoriatul feminin românesc cu care s-a întâlnit prim ministrul Natalia Gavriliţă, într-un context simbolic, exact când Republica Moldova sărbătorea Ziua limbii române. Premierul Republicii Moldova a prezentat delegaţiei măsurile luate în sprijinul reducerii decalajelor de gen în politică şi administraţia publică, efectele lor şi un set de priorităţi pentru viitor.

Premierul Natalia Gavriliţă şi-a manifestat interesul şi deschiderea totală pentru sprijinirea şi încurajarea femeilor antreprenor. Am stabilit un set de obiective comune şi vom colabora pentru a reuşi să le realizăm. Ţintele noastre urmăresc creşterea numărului de femei aflate în poziţii de conducere, atenuarea diferenţelor salariale între femei şi bărbaţi, consolidarea egalităţii de gen în viitor şi educaţia antreprenorială. Vom colabora pentru a calibra legislaţia referitoare la cotele de gen obligatorii în boardurile companiilor de stat, dar şi în mediul instituţional. Felicit Guvernul de la Chişinău pentru impunerea egalităţii de gen în politică şi administraţia publică şi consider că sunt un exemplu de bună practică pentru România", a declarat Cristina Chiriac, preşedintele CONAF.

În spaţiul politic, autorităţile din Republica Moldova au reuşit să reglementeze cota dublă de gen cu rezultate foarte bune. Cota de reprezentare de 40% şi prevederile de plasare pe liste a mărit numărul de femei din legislativul Republicii Moldova în 2021 fiind înregistrat cel mai mare număr de femei deputat alese din istoria Moldovei - 40,6% din total deputaţi. Înainte de alegerile din 2021, ponderea femeilor deputat era de 25%.

Acest fapt a determinat o creştere semnificativă a nivelului egalităţii de gen în domeniul politic, a observat Gavriliţă.

"Apreciez eforturile depuse pentru susţinerea intereselor antreprenoriatului feminin, îmbunătăţirea perspectivelor femeilor în spaţiul economic şi politic, precum şi agenda dedicată susţinerii importanţei educaţiei antreprenoriale. Atenţia noastră se concentrează acum pe domeniul economic şi prioritatea este introducerea unei cote obligatorii în boardul companiilor de stat. Cred că împreună vom obţine rezultate mai bune pentru a pune în practică obiectivele complexe ale egalităţii de gen", a spus premierul Natalia Gavriliţă.

Întâlnirea oficială cu premierul Republicii Moldova a fost ultima dintr-o serie de evenimente şi întâlniri care au avut ca scop promovarea femeilor de afaceri de succes din Europa Centrală şi de Est, Wingate Project, pentru a reuni lideri din sectorul public şi privat în efortul de a susţine antreprenoriatul feminin.

Delegaţia CONAF a avut o serie de întrevederi bilaterale cu reprezentanţi ai mediului antreprenorial şi o întâlnire oficială cu ambasadorul României la Chişinău, Cristian-Leon Ţurcanu.

Autorităţile de la Chişinău au declarat septembrie "luna Businessului în Republica Moldova" şi intenţionează să intensifice atenţia acordată egalităţii de gen în afaceri şi educaţiei antreprenoriale.

CONAF a fost reprezentată de Cristina Chiriac, preşedinte CONAF, Nicoleta Munteanu, vicepreşedinte CONAF, Daniela Cireaşă, preşedinte CONAF Brăila, Viorica Puşcaş, vicepreşedinte CONAF, şi Daniela Nuţă, preşedinte Federaţiei Patronatelor pentru Educaţie şi Antreprenoriat Social.

Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederaţie din România ce reuneşte interesele antreprenorilor în spiritul european al egalităţii de gen, egalităţii de şanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizaţie care promovează şi susţine antreprenoriatul românesc.

CONAF are în componenţa sa două federaţii, zece patronate, cinci asociaţii, 19 sucursale şi peste 3.000 de companii.

Comenteaza