Marile clădiri office ale Clujului, vândute cu aproape 200 de milioane de euro

Marile clădiri office ale Clujului, vândute cu aproape 200 de milioane de euro
Complexul Liberty a fost vândut cu 35 de milioane de euro americanilor de la White Star | Foto: LTP

Trei tranzacții cu mari complexuri de birouri din Cluj-Napoca au fost incluse în topul celor mai importante operațiuni imobiliare la nivel național ale anului trecut.

Tranzacțiile cu The Office - 129 de milioane de euro, Liberty Technology Park - 35 de milioane și portofoliul Hexagon (Vivido, Advancity, Cube) - 30 de milioane apar între primele 10 din România, realizat de compania de consultanță imobiliară CBRE.  

Complexul de birouri din zona centrală a orașului a fost vândut de fondul de investiții NEPI Rockastle și Ovidiu Șandor băcăuanilor de la Dedeman, cel din zona gării a fost plasat companiei americane White Star de către Fribourg Development (înființată de Ion Sturza), iar cele trei clădiri ale grupului Hexagon, cedate de Raul Ciurtin și Florin Mariș companiei Ideal Project Services. 

Volumul investițiilor imobiliare din România în anul 2019 a depășit borna de un miliard de euro, totalizând 1,06 miliarde de euro, în creștere cu 7% față de 2018. Volumul atins în 2019 marchează un record al ultimilor cinci ani din punct de vedere al tranzacțiilor de investiții pe piața imobiliară românească.

„2019 a fost anul orașelor regionale pentru tranzacțiile cu clădiri de birouri, Cluj-Napoca atrăgând investiții de aproape 200 milioane de euro, respectiv 20% din totalul volumului tranzacționat la nivelul țării, însă Bucureștiul a rămas lider, cu 64% din totalul tranzacțiilor. Clădirile de birouri au fost principalele produse tranzacționate, reprezentând aproape 75% din totalul tranzacțiilor la nivel național”, a declarat Gijs Klomp, Head of Investment Properties, CBRE România.

Agenția a consiliat în 2019 vânzarea unui pachet de trei clădiri de birouri din Cluj-Napoca, deținut de grupul de firme Hexagon. Din punct de vedere al profilului cumpărătorilor, investitorii israelienii ocupă primul loc prin tranzacția record de la finalul anului 2019, cu 36% din volumul tranzacționat, urmați de investitorii români (26%) și de fondurile sud-africane cu 17%.

 „România este o destinație tot mai interesantă pentru noi investitori. Cel mai probabil 2020 va aduce, similar cu 2019, noi nume pe piața locală. Sunt mai multe companii care vor să își extindă portofoliul aici, urmărind în special achiziția de clădiri de birouri și spații industriale. Ne așteptăm în continuare la o compresie a randamentelor, atât pentru birouri (7% în prezent), cât și pentru sectorul industrial (7,75%)”, a adăugat Gijs Klomp.

CBRE Group (SUA) este cea mai mare companie de servicii comerciale și investiții în real estate din lume, pe baza veniturilor din 2018. Compania are 90.000 de angajați (fără a include afiliații) în 480 de birouri din lume. În România, CBRE oferă servicii de real estate integrate. 

Cele mai mari tranzacții imobiliare (2019)

1. București Portofoliu NEPI 308 mil. euro
2. Cluj-Napoca The Office 129 mil. euro
3. București Portofoliu parcuri retail 113 mil. euro
4. București America House 77 mil. euro
5. București Oregon Park III 60 mil. euro
6. Târgu Mureș Promenada Mall 43 mil. euro
7. București A1 Bucharest Park  40 mil. euro
8. Cluj-Napoca Liberty Technology Park 35 mil. euro
9. Cluj-Napoca Portfolio Hexagon 30 mil. euro
10. București Day Tower 31 mil. euro

Sursa: CBRE

Comenteaza