Masterplan în domeniul turismului. Ce proiecte are Guvernul

Masterplan în domeniul turismului. Ce proiecte are Guvernul
Guvernul, prin Ministerul Turismului, pregăteşte un plan de investiţii din bani publici pentru atragerea turiştilor.

Este vorba de un mega-plan de investiţii din bani publici. Zeci de parcuri de aventuri, pârtii de schi, centre spa, wellnes şi balneare şi investiţii în porturile de la Dunăre, domeniul schiabil din Făgăraş, sunt printre cele aproape 150 de proiecte de interes naţional şi local, cuprinse Masterplanul de turism, aprobat vineri de guvern, şi prin care autorităţile de la Bucureşti să ridice România în topul destinaţiilor turistice la nivel internaţional.

Referitor la termenele de finalizare, ministrul Mircea Dobre spune că puţine dintre ele ar putea începe la anul, având toată documentaţia gata. Ba chiar unele proiecte ar putea dispărea de pe listă. Şi asta pentru că regulile sunt mai stricte decât în trecut.

„În afară de criteriile de eligibilitate am pus acolo nişte termene. 13.12.2018 în care autorităţile locale trebuie să vină cu documentaţia tehnico-economică. Dacă nu vin cu ea, automat proiectul dispare din hotărârea de guvern, şi până la 31.12.2019 se vine cu autorizaţia de construire", a declarat Dobre pentru Gândul.

Comenteaza