Mega Image va cesiona magazine din Cluj-Napoca și alte orașe din România pentru a putea finaliza achiziția Profi
- Scris de Ziua de Cluj
- 22 Oct 2024, 16:31
- Economie
- Ascultă știrea
Cosniliul Concurenței anunță faptul că Mega Image va cesiona peste 80 de magazine în contextul preluării Profi, inclusiv din Cluj-Napoca.
Consiliul Concurenţei supune dezbaterii publice al doilea set de angajamente propuse de Delhaize „The Lion" Nederland BV (Mega Image) pentru a înlătura îngrijorările concurenţiale identificate pe piaţa comercializării cu amănuntul de produse de consum preponderent alimentare, în contextul preluării Profi Rom Food SRL.
Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul autorității, în urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că tranzacţia poate conduce la consolidarea poziţiei puternice a Mega Image pe piaţa comerţului cu amănuntul de produse alimentare şi nealimentare de consum curent, prin magazine de tip supermarket, hypermarket, magazine de tip discount şi alte magazine similare (cum ar fi magazinele de proximitate sau de cartier) din anumite localităţi din România.
Mega Image cesionează peste 80 de magazine, inclusiv din Cluj-Napoca
Astfel, Mega Image se angajează să cesioneze 87 de magazine din 44 de localităţi în care activităţile Mega Image şi Profi se suprapun şi ar putea conduce la reducerea posibilităţilor de alegere ale consumatorilor. Principalele localităţi în care o parte din magazine ar fi cesionate sunt: Timişoara, Oradea, Bucureşti, Azuga, Breaza, Predeal, Buşteni, Popeşti Leordeni, Bragadiru, Fundeni, Pantelimon, Târgu Ocna, Năvodari, Floreşti, Cluj-Napoca, Adjud, Baloteşti, Domneşti, Chiajna, Constanţa şi Ploieşti.
De asemenea, Mega Image s-a angajat să nu se implice în activităţile cesionate decât după trecerea unei perioade semnificative de 10 ani.
În urmă cu câteva zile, autoritatea de concurenţă a pus în dezbatere publică şi angajamentele propuse de Mega Image referitoare la implemetarea unor proceduri care să cuprindă regulile pentru listarea şi delistarea furnizorilor în cadrul reţelei Mega Image/Profi, indiferent dacă aceştia comercializează produse alimentare sau non-alimentare.
Angajamentele formulate de Mega Image sunt publicate pe pagina web a autorităţii de concurenţă, la adresa: http://www.consiliulconcurentei.ro. Consiliul Concurenţei invită persoanele fizice sau juridice interesate să trimită observaţii cu privire la angajamentele propuse de Mega Image până la data de 4 noiembrie 2024.