Municipala de Cultură pleacă din Casa Patronatelor

Municipala de Cultură pleacă din Casa Patronatelor
Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor se va muta în clădirea de 3 milioane de euro din centrul Clujului, obţinută în justiţie. Patru instituţii s-au pus împotrivă.

Conducerea organizaţiei patronale vrea să transforme clădirea din Piaţa Unirii nr. 24 într-un centru de afaceri şi pregătire profesională. Lucrările de renovare vor dura cel puţin doi ani. Mai multe instituţii au contestat modul în care Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor (APM) a obţinut imobilul în instanţă.

"Am preluat deja partea în care funcţiona Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor (RADEF), vom face acelaşi lucru şi cu partea unde era Casa Municipală de Cultură (CMC). Avem prevăzuţi 400.000 de euro pentru renovarea spaţiilor de la etajul 1 şi de la mansardă, urmând ca de lucrările de la parter să se ocupe chiriaşii. Sus există câte trei grupuri de birouri care se pot recompartimenta, iar fosta sală de spectacole se va transforma într-una multifuncţională, pe care o vom folosi în special pentru activităţi de pregătire profesională. Această clădire-monument în care îşi desfăşurau activitatea meşteşugarii îşi va găsi strălucirea de odinioară, va fi o Casă a Patronatelor. În mod normal, renovarea va dura doi ani pentru că este nevoie de multe avize, fiind un monument istoric, dar apar şi aspecte birocratice", ne-a declarat secretarul executiv al APM, Mircea Olaru-Zăinescu.

Organizaţia a obţinut prelungirea până în 2016 a contractului de închiriere a sediului său actual, de pe str. A. Iancu. Altfel, ar fi trebuit să ramburseze fondurile europene primite pentru proiectele de resurse umane pe care le derulează, prevăzute în sediul respectiv. La începutul acestui an municipalitatea a solicitat CMC să îşi mute activitatea în sediul CCS. "Ei se vor se va muta acolo fie săptămâna aceasta, fie săptămâna viitoare. CMC va avea acces la sălile de spectacol şi repetiţii, va avea birouri şi spaţii de depozitare", a menţionat viceprimarul Attila Laszlo. Iniţial, CMC a refuzat să se mute la CCS, iar primăria a încercat să găsească alte variante. Mai mult decât atât, CMC a formulat în 2011 plângeri la instituţiile statului şi la forurile europene împotria deciziei judecătoreşti. Imobilul are 1.800 mp, fiind evaluat la 2,5-2,7 milioane de euro.

CMC contesta faptul că APM este continuatoarea Reuniunii Sodalilor din România, asociaţia de meşteşugari care a ridicat imobilul. "Motivul principal al unui asemenea demers l-a constituit perspectiva de a intra, în mod rapid şi gratuit, în posesia unor bunuri patrimoniale ce aparţineau de drept sus-zisei reuniuni şi mai puţin găsirea de soluţii în favoarea membrilor proprii, îndeosebi în condiţii de criză", a menţionat Dan Brudaşcu, director general al CMC. Curtea de Apel Cluj a emis în iunie 2011o decizie irevocabilă pentru punerea în posesie a clădirii şi a respins ca nefondat recursul înaintat de RADEF şi de Primăria Cluj-Napoca la o decizie a Tribunalului Cluj din martie 2011, prin care clădirea a fost retrocedată APM. De asemenea, Tudor Giurgiu, directorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care a închiriat birouri de la RADEF în perioada 2010-2011, susţinea că APM, înfiinţată în 1990, nu poate să fie continuatoarea Uniunii Industriaşilor Cluj, ce deţinea imobilul în perioada interbelică: "Dacă situaţia nu se va remedia, intenţionăm ca în perioada TIFF să organizăm proiecţii speciale şi evenimente tip happening în incinta sau în vecinătatea imobilului, cu scopul de a atrage atenţia publicului şi de a-i sensibiliza pe cei în drept să reacţioneze".

Demersurile prin care APM solicitat dreptul de proprietate asupra imobilului durează din 2001. Conducerea organizaţiei a declarat că aceasta deţinea în Piaţa Unirii o sală de şedinţe, o cramă a meseriaşilor şi birouri ale breslelor de muncitor, că într-una din clădirile poliţiei, de pe str. Decebal, a funcţionat o popicărie, iar în rest au existat mai multe locuinţe ale asociaţiei. Municipalitatea administra 500 mp din clădirea din Piaţa Unirii, incluzând sediul CMC, locuinţe achiziţionate de chiriaşi şi o ceainărie, iar RADEF, 1.300 mp, spaţiu unde funcţiona şi clubul de jocuri de noroc Fortuna. Decizia definitivă obţinută în 2006 a fost însă atacată ulterior. APM a mai obţinut în 2008 retrocedarea a două imobile cu 1-2 etaje, pe străzile Decebal şi M. Eminescu, şi a revendicat alte două spaţii, clădirea de pe str. Decebal şi terenul aferent, pretins şi de Serviciul Român de Informaţii.

(D.E.)

 

 

Comenteaza