Nou minim istoric pentru leu. Curs BNR: leu - euro 4,6397 lei
- Scris de Ziua de Cluj
- 24 Iul 2012, 14:42
- Economie
- Ascultă știrea
În sesiunea precedentă s-au atins precedentele maxime istorice, de 4,6009 lei/euro şi respectiv 3,7999 lei/dolar. Leul s-a depreciat abrupt în ultimele trei săptămâni, cu 4,2% la nivelul referinţei, doborând record după record. Percepţia jucătorilor a fost şi continuă să fie afectată de turbulenţele politice, care au avut ecouri internaţionale.
Cursul de schimb a urcat la un maxim istoric de 4,6460 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de astăzi, într-o piaţă cu volume foarte reduse de tranzacţionare şi în care ordinele de cumpărare de euro au continuat să ridice cotaţiile.
La deschidere euro a fost cotat la 4,6370 - 4,6400 lei/euro, niveluri similare ultimelor cotaţii de luni. Ulterior, rata de schimb a început să urce uşor şi cotaţiile au ajuns la 4,6450 - 4,6460 lei/euro. Cel mai înalt nivel tranzacţionat a fost de 4,6460 lei/euro, astfel că paritatea a stabilit un nou maxim istoric pe piaţa interbancară, scrie realitatea.net.