O casă de brokeraj din Cluj și unul dintre cei mai bogați români obțin o finanțare de peste 26 mil. euro. Cum vor fi investiți banii

O casă de brokeraj din Cluj și unul dintre cei mai bogați români obțin o finanțare de peste 26 mil. euro. Cum vor fi investiți banii

Axionet IoT, companie în care sunt acționari Dan Ostahie, proprietarul Altex, și BRK Financial Group Cluj-Napoca, a obținut o finanțare de peste 26 de milioane de euro de la Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA).

Axionet IoT, furnizor de servicii și integrator de soluții machine to machine și internet of things, în acționariatul căruia sunt prezenți omul de afaceri Dan Ostahie, proprietarul lanțului electroIT Altex, și firma de brokeraj SSIF BRK Financial Group Cluj-Napoca, anunță că a fost selectată de Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA) pentru o finanțare de 26,88 milioane de euro.

BRK Cluj și proprietarul Altex obțin o finanțare de peste 26 mil. euro pentru 500 stații de încărcare

Fondurile obținute sunt destinate dezvoltării unei reţele de 496 de staţii de încărcare pentru vehicule electrice în 200 de locaţii din întreaga ţară, potrivit unui comunicat.

Proiectul urmăreşte extinderea infrastructurii de mobilitate electrică şi va asigura staţii de încărcare de înaltă putere, adaptate atât pentru vehicule uşoare, cât şi pentru camioane de mare tonaj. Dintre acestea, 96 de staţii vor avea o putere de 150 kW, iar 400 de staţii vor fi dotate cu o capacitate de 350 kW. Staţiile vor fi amplasate strategic în proximitatea reţelei rutiere TEN-T, la maximum 3 kilometri de noduri urbane sau ieşiri de pe autostrăzi, pentru a asigura accesibilitate optimă utilizatorilor.

„Acest proiect reprezintă un pas semnificativ în direcţia dezvoltării mobilităţii electrice din România. Suntem dedicaţi creării unei infrastructuri eficiente, sustenabile şi accesibile, care să sprijine tranziţia către transportul cu emisii reduse," a declarat Gabriel Ioniţă, director general şi fondator Axionet IoT, conform comunicatului.

În 2022, Ostahie și BRK Financial Group au intrat în acționariatul Axionet IoT, societare care dezvoltă o rețea de stații de încărcare a mașinilor electrice, acțiunile fiind vândute de Dumitru Gabriel Ioniță, fondatorul companiei. În prezent, acesta deține 41,25% din capitalul social, potrivit profit.ro.

Dan Ostahie, proprietarul retailerului Altex, ar avea o avere de 1,8 miliarde de lei, potrivit topului Forbes din 2023.

Conform datelor publice de pe site-ul Ministerului de Finanțe, Axionet IoT a raportat afaceri de  34.605.247 milioane de lei în 2023 și un profit de 3.236.607 milioane de lei, cu un număr mediu de 14 angajați.

Comenteaza