O companie din Cluj anunță investiții de 2,5 mil. euro și dezvoltă drone de război dotate cu Inteligență Artificială
- Scris de Ziua de Cluj
- 31 Mar 2024, 15:30
- Economie
- Ascultă știrea
OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software şi producătoare de drone, înfiinţată în 2015 la Cluj-Napoca. Compania lansează Storm Shadow AI, o soluţie avansată de inteligenţă artificială, care poate învăţa în timp record să ia decizii rapide şi precise în scenarii critice pentru orice tip de vehicul operat fără intervenţie umană.
Storm Shadow AI este o soluţie de tip „on premise” (software-ul este instalat şi executat local, pe echipamentele clienţilor), iar întregul proces tehnologic durează aproximativ 3 luni. Acesta presupune implementarea şi executarea de către companii a unei suite de aplicaţii şi proceduri aferente etapei de antrenare a AI-ului, scrie Monitorulapărării.ro.
„Storm Shadow AI este o soluţie de inteligenţă artificială, rezultatul a peste 8 luni de cercetare intensivă şi dezvoltare tehnologică, pe care o punem la dispoziţia companiilor de securitate şi apărare care vor avea, astfel, posibilitatea de a implementa sisteme autonome ce pot lua decizii rapide şi precise în scenarii critice. Soluţia a fost posibilă datorită emergenţei la nivel global a unor noi echipamente hardware, a unor evoluţii importante în zona de algoritmi AI, lucruri care au permis antrenarea AI-ului nostru la un nivel fără precedent, facilitând, astfel dezvoltarea unei soluţii AI cu capacităţi superioare”, a spus Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.
Sistemele pe care a fost integrată soluţia devin complet autonome, după această perioadă, capabile să execute misiuni complexe fără intervenţie umană directă. Această autonomie extinsă este vitală în operaţiuni unde timpul de reacţie şi precizia sunt esenţiale.
Pe lângă aplicaţiile militare, soluţia poate fi utilizată şi în aplicaţii comerciale cum ar fi intervenţiile de urgenţă sau livrările autonome de materiale esenţiale către locaţii critice, precum spitalele, având potenţialul de a revoluţiona şi alte domenii, demonstrând, astfel, versatilitatea şi adaptabilitatea tehnologiei.
„Bineînţeles, soluţia poate fi una dual use. Imaginaţi-vă o dronă care zboară autonom şi recunoaşte un spital la care trebuie să livreze sânge, sau orice altceva. Sunt foarte multe aplicabilităţi. Dar faptul că am reuşit să preluăm întreaga parte de avionică la o dronă, cu un AI şi un mic hardware, să identificăm şi să distrugem ţinte, totodată drona fiind imposibil de bruiat, este un lucru grozav”, a mai spus Mihai Filip.
Pentru anul acesta, compania păstrează ritmul de investiţii şi anunţă un buget de 2,5 milioane de euro pentru dezvoltarea propriilor produse şi pentru continuarea procesului de extindere internaţională, cu focus pe zonele de Software as a Service, Space and Defense şi Cybersecurity, conform sursei citate.
OVES Enterprise este o companie românească de dezvoltare de software şi producătoare de drone, înfiinţată în 2015 la Cluj-Napoca. Începând cu anul 2019, strategia OVES a inclus oferirea de servicii mai complexe de software development pentru proiecte din zona automotive, eCommerce, fintech, telecom, instituţii guvernamentale internaţionale etc., compania devenind partener tehnologic pentru proiecte complexe şi sofisticate din punct de vedere tehnologic.
În prezent, mai bine de jumătate din cifra de afaceri a companiei este generată de proiecte din afara României, ce integrează tehnologii noi din sfera inteligenţei artificiale şi big data.