Oportunități de coronavirus. Intermediarul de spații de lucru Pluria se extinde la Cluj

Oportunități de coronavirus. Intermediarul de spații de lucru Pluria se extinde la Cluj

Fondatorul 7Card, Andrei Crețu, a creat o nouă afacere: un serviciu de tip abonament care permite accesul angajaților în spații de lucru variate disponibile în rețeaua Pluria, în Cluj-Napoca, București, Berlin și Madrid.

Serviciul este livrat prin intermediul unei aplicații mobile, disponibilă în Google Play și AppStore în septembrie, potrivit Economica.net. Companiile au parte de vizibilitate, transparență și control asupra activității angajaților, prin intermediul interfeței de administrare a Pluria.

“Aducem împreună companiile și spațiile de lucru. Angajatorii pot facilita un mediu de lucru optim pentru angajații care vor să lucreze de la distanță, reducând costurile cu spațiile de birouri, indiferent dacă se extind sau își reduc activitatea. Angajații au astfel flexibilitatea de a lucra de oriunde, în condiții de siguranță, pentru cât timp doresc”, spune Andrei Crețu, fondator al Pluria.

Odată descărcată aplicația, angajații companiilor pot vedea ce spații de lucru au la dispoziție și pot face rezervări în funcție de nevoile lor specifice, întâlniri cu un client ori cu colegii de departament sau un birou remote pentru a nu mai lucra de acasă.

Pluria cuprinde 50 de spații de lucru în cele patru orașe europene și își va diversifica portofoliul cu spații de co-working, business lounge-uri, cafenele ready-to-work sau biblioteci, muzee care poate funcționa ca spațiu de lucru.

Comenteaza