Patronatele din România vor să îi aducă din nou în ţară pe turiştii polonezi
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Mar 2017, 11:56
- Economie
- Ascultă știrea
„Ne dorim o implicare activă și consecventă a mediului de afaceri prin organizațiile patronale în hotărârile și activitățile viitoare legat de domeniul turismului", a precizat președintele UNPR, Ioan Lucian. „Dorim ca beneficiarii dezvoltării unui turism mai competitiv și cu calitate deosebită, statul român și companiile din sectorul turistic să fie în sfârșit satisfăcuți de modul în care Ministerul Turismului se implică pentru ca acest sector economic să fie deosebit de productiv și de o înaltă calitate", a subliniat ministrul.
Liliana Condratov, coordonatorul departamentului de relații de afaceri interne și internaționale, Mike Hapoianu, de la agenţia Happy Tour, Mirel Pustan de la grupul Transilvania General și consilierul Gelu Barna au constituit delegația UNPR. Condratov a venit cu propunerea de realizare a unui eveniment "GO România", ce presupune refacerea traseului pe care în anii comunismului îl străbăteau turiștii polonezi în drumul lor spre Marea Neagră.
Declararea turismului ca domeniu economic de interes național, cu zone de importanță majoră precum turismul litoral, turismul balnear, montan şi din Deltă, realizarea unui parteneriat între Ministerul Turismului și organizațiile patronale și cu asociațiile profesionale din turism sunt iniţiativele UNPR.
O lege a turismului suplă și pe înțelesul tuturor, masterplanul pentru dezvoltarea turismului, un centru de pregătire profesională în turism la Bușteni, plata în perioada de extrasezon de către companiile din turism doar a CAS și CASS, strategia de promovare a turismului românesc în străinătate, activități de prevenție pentru a fi evitate abaterile în activitățile de turism au fost propunerile lui Dobre.