Persoanele ce realizează venituri din activităţi independente îşi păstrează calitatea de asigurat până la 15 iulie
Persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente îşi păstrează, în acest an, calitatea de asigurat până la termenul de depunere a declaraţiei unice, 15 iulie, se arată într-un comunicat al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Potrivit sursei citate, printr-o ordonanţă de urgenţă adoptată joi de Guvern se reglementează în Codul fiscal noul mecanism de depunere a declaraţiilor fiscale şi de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate. În concordanţă cu acest nou mecanism, se modifică şi Legea 95/2006 în privinţa modului de acordare şi de încetare a calităţii de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
"Pentru anul 2018, se reglementează că persoanele fizice care realizează venituri din activităţi independente, cedarea folosinţei bunurilor, agricultură, silvicultură, piscicultură, asocieri cu persoane juridice, investiţii şi alte surse îşi păstrează calitatea de asigurat, până la termenul de depunere a declaraţiei unice (15 iulie), astfel încât să beneficieze în continuare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale", se spune în comunicat.
Totodată, CNAS precizează că, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală, din asocierea cu o persoană juridică, contribuabil potrivit titlurilor II, III din Codul Fiscal sau Legii 170/2016, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, din investiţii şi venituri din alte surse, calitatea de asigurat şi dreptul la pachetul de servicii medicale de bază se acordă, pentru o perioadă de 12 luni, calculată de la data depunerii declaraţiei unice, şi încetează dacă nu se depune o nouă declaraţie până la termenul prevăzut în Codul fiscal pentru perioada următoare.
CNAS mai arată că persoanele care nu realizează venituri şi nu sunt exceptate de la plata contribuţiei dobândesc calitatea de asigurat pentru o perioadă de 12 luni, prin depunerea declaraţiei unice, indiferent de data depunerii acesteia, calitate care încetează dacă nu se depune o nouă declaraţie pentru perioada următoare.
"În cazul persoanelor care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, calitatea de asigurat şi dreptul la pachetul de bază se acordă de la data începerii raporturilor de muncă/serviciu şi încetează în termen de 3 luni de la data încetării raporturilor de muncă/serviciu", se mai spune în comunicat.