Plata cu cardul, tot mai cerută de comercianți. Solicitările pentru POS au crescut de șapte ori în ultimul an

Plata cu cardul, tot mai cerută de comercianți. Solicitările pentru POS au crescut de șapte ori în ultimul an
| Foto: dima_sidelnikov - Depositphotos.com

Numărul solicitărilor de instalare POS-uri şi software pentru acceptarea plăţilor cu cardul a crescut în România de şapte ori, în luna ianuarie a acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022, arată datele publicate, miercuri, de către un furnizor global de servicii şi tehnologie de plată.

Potrivit Global Payments, în prima lună din 2023, o pondere de 95% dintre solicitările de POS-uri Global Payments şi GP tom (aplicaţie care transformă telefonul sau tableta în POS mobil) au provenit de la companii mici, iar restul de la cele medii. Majoritatea este reprezentată de magazinele alimentare sau mixte, magazinele de piese auto şi service-urile, restaurantele, barurile sau cafenelele.

Firmele mici şi mijlocii reprezintă peste 99% din totalul întreprinderilor din România şi angajează două treimi din totalul salariaţilor, fiind un segment-cheie în economia locală, dar şi în creşterea gradului de educaţie şi de incluziune financiară a comunităţilor locale, în special în zona rurală, unde o mare parte a populaţiei nu are acces la infrastructură pentru a utiliza cardurile bancare ca metodă de plată, menţionează sursa citată.

Din punct de vedere zonal, cele mai multe cereri de terminale electronice de plată Global Payments provin din judeţele Ilfov, Prahova, Dâmboviţa, Galaţi şi Bistriţa-Năsăud. De asemenea, un număr important de solicitări a venit prin sucursalele băncii partenere - Banca Comercială Română (BCR) - pentru care Global Payments oferă servicii de plată prin card, prin aplicaţii şi canale online sau prin social media.

Datele centralizate relevă faptul că, la finalul anului trecut, existau aproximativ 4.000 de dispozitive mobile pe care funcţiona aplicaţia GP tom, iar aproape 95% din totalul tranzacţiilor sunt contactless şi se fac la magazinele alimentare şi supermarketuri, la hoteluri şi resorturi, la restaurante şi fast-food-uri, în magazinele de piese auto sau la cabinetele stomatologice.

Conform analizei, în 2022, românii au realizat plăţi cu cardul în valoare de 6,349 miliarde de lei, cu 84 de milioane de lei mai mult decât în anul anterior. În total, românii au efectuat peste 53 de milioane de tranzacţii electronice, în creştere cu 12% de la un an la altul, când s-au înregistrat aproximativ 47 de milioane de plăţi cu cardul.

Numărul clienţilor din România care deţin terminale Global Payments de acceptare a plăţilor cu cardul sau aplicaţii care le transformă telefonul sau tableta în POS-uri mobile (GP tom) a crescut, anul trecut, cu 27%, şi a depăşit 14.000 de comercianţi.

Global Payments este lider mondial în furnizarea de servicii tehnologice de plată în o sută de ţări. Compania procesează, pentru comercianţii din România, tranzacţii anuale de aproximativ 6,5 miliarde de lei.

Comenteaza