Premieră la Samsung. Sindicaliștii anunță prima grevă din istoria companiei

Premieră la Samsung. Sindicaliștii anunță prima grevă din istoria companiei
| Foto: mrfiza - Depositphotos.com / Fotografie ilustrativă

Sindicaliștii de la Samsung Electronics anunță că, inițial au încercat să rezolve problema prin dialog.

Unul dintre principalele sindicate de la Samsung Electronics a declanşat miercuri prima grevă din istoria gigantului sud-coreean din domeniul semiconductorilor şi al electronicelor de consum.

„Nu mai putem tolera reprimarea muncii, represiunea sindicală”, a susţinut un grup al Sindicatului Naţional Samsung Electronics, conform Reuters, citat de Mediafax

„Declarăm o grevă în faţa neglijenţei companiei faţă de angajaţi", au declarat sindicaliştii.

„Am încercat să rezolvăm problema prin dialog”, a precizat sindicatul, care reprezintă circa 20% din forţa de muncă a grupului, adică aproximativ 28.000 de persoane.

Samsung Electronics este „nava amiral” a gigantului Samsung Group, de departe cel mai mare dintre conglomeratele de familie care domină a patra economie ca mărime din Asia.

Conducerea şi sindicatele negociază salariile încă din ianuarie, dar nu au reuşit să depăşească divergenţele. Această grevă va fi chiar prima din istoria grupului, unul dintre cei mai mari producători de smartphone-uri din lume şi unul dintre puţinii producători de memorii cu valoare adăugată mare folosite pentru inteligenţa artificială generativă.

Samsung Electronics şi-a majorat de aproape zece ori profitul operaţional în primul trimestru al anului 2024, datorită vânzărilor puternice ale acestor produse avansate de inteligenţă artificială. Producătorii sud-coreeni de cipuri, în frunte cu Samsung, au înregistrat profituri record în ultimii ani, pe măsură ce preţurile produselor lor au crescut vertiginos. Încetinirea economiei mondiale a dat ulterior o lovitură vânzărilor de semiconductori, dar acestea ar trebui să îşi revină cu 11,8% în acest an, potrivit World Semiconductor Trade Statistics.

 

Comenteaza