Prețul gazului a crescut cu peste 20%, imediat după ce Rusia a închis robinetul pentru Polonia şi Bulgaria

Prețul gazului a crescut cu peste 20%, imediat după ce Rusia a închis robinetul pentru Polonia şi Bulgaria

Preţurile de referinţă la gazele naturale în Europa au crescut brusc, miercuri, după ce Rusia a oprit livrările în Polonia şi Bulgaria.

Astfel, potrivit Bloomberg, la Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze au urcat cu 24%, până la 127,50 de euro pentru un Megawatt-oră, cel mai ridicat nivel de la 1 aprilie.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept "neprietenoase", după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Decizia Moscovei de a opri livrările de gaze în Polonia şi Bulgaria indică folosirea energiei ca armă, în contextul extinderii conflictului dincolo de graniţele Ucrainei.

"Orice cumpărător care respinge fără ezitare noua procedură de plată se confruntă cu un risc extrem de real de oprire a livrărilor", a apreciat Katja Yafimava, analist la Oxford Institute for Energy Studies.

Decizia va duce la majorarea cererii de gaze, deoarece Polonia şi Bulgaria vor trebui să cumpere gaze pentru a înlocui livrările ruseşti, apreciază analiştii de la Jefferies Group LLC.

Atenţia analiştilor se îndreaptă acum spre alte capitalele europene, în special în Germania şi Italia, care sunt importatori majori de gaze ruseşti. Încă nu a venit o reacţie de la Berlin, în timp ce Guvernul de la Roma a precizat că monitorizează situaţia, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Plăţile pentru gazele livrate luna aceasta - care sunt afectate de solicitarea lui Putin - sunt scadente la finalul lui aprilie şi mai, iar liderii europeni încearcă să găsească cel mai bun răspuns.

Oprirea livrărilor de gaze ruseşti în Polonia şi Bulgaria ar trebui să aibă "un impact fizic modest" asupra echilibrului pieţei gazelor din nord-vestul Europei, susţin analiştii de la Goldman Sachs Group Inc. Totuşi, decizia ridică miza pentru UE "dacă noul sistem de plată a gazelor încalcă sancţiunile şi, prin urmare, va păstra ridicată volatilitatea pe piaţă", avertizează analiştii.

Vremea călduroasă din Europa din luna aceasta a redus de asemenea necesitatea unor livrări urgente de gaze, deşi cumpărătorii încep acum să-şi umple depozitele pentru iarna următoare.

Comenteaza