Foto 27 mp la preț de vilă la Cluj-Napoca! Metrul pătrat în "buricul târgului" a trecut de 8.500 de euro la o garsonieră: „O vindeți cu stradă cu tot?”
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:40
- Economie
- Ascultă știrea
Cluj-Napoca nu se mai oprește din creștere, când vine vorba de prețurile la imobiliare! O garsonieră de doar 27 de metri pătrați, aflată la parterul unei clădiri vechi, cu o curte comună, a fost scoasă la vânzare cu 230.000 de euro.
Cu toate că prețul este enorm, anunțul postat de o agenție imobiliară cu garsoniera de 230.000 de euro, mai exact 229.990... are peste 6.000 de vizualizări. Probabil, cele mai multe din curiozitate. Oamenii or fi vrut să vadă ce oferă garsoniera pe care s-a pus un asemenea preț. Iată descrierea:
„Garsoniera este in suprafata utila de 27 mp + 7 mp un spatiu (beci) de depozitare. Proprietatea este amplasata la parterul imobilului si dispune de o curte comuna. Garsoniera a fost renovata complet, a fost schimbata integral instalatia electrica si sanitara cat si canalizarea, dispune de incalzire in pardoseala, aer conditionat si centrala noua. Pardoseala este din travertin sub care s-a montat termoizolatie. Se preteaza pentru investitie, inchiriere in regim hotelier”, se arată în anunțul agenției.
Dacă facem un simplu calcul, prețul pe metru pătrat pentru locuința de 27 mp ajunge la 8.518 de euro. Hai, că dacă adăugăm și cei 7 mp de spațiu suplimentar de depozitare, coborâm la 6.764 de euro pe metru pătrat, deci, până la urmă, nici nu pare așa mult :), nu-i așa?
Nu, nu e așa! Iată câteva păreri ale celor care au văzut anunțul:
„Cam scumpă peștera” / „O vindeți cu stradă cu tot?” / „Bă sunteți nebuni? Cu bani ăștia sunt case cu curte, garaj …la Paris ,Roma ,Londra, Milano….” / „Nu știu ce fumați la Cluj, dar e grav tare!” / „Efectiv mi-ar fi rușine, ca agent imobiliar, să mă prezint cu așa o ofertă! / „Spațiul de depozitare se putea renova într-un dormitor și mai puneați 200.000 euro la preț. Trebuie să vă învăț eu…” - sunt câteva dintre comentariile lăsate la anunțul postat și pe un grup de imobiliare.