Profesorii din școlile Clujului vor fi specializați gratuit în IT
- Scris de Ziua de Cluj
- 13 Ian 2020, 11:21
- Economie
- Ascultă știrea
Asociația Descoperă-ți Pasiunea în IT (ADPIT) va derula un proiect prin care câteva zeci de profesori din învățământul preuniversitar din județ vor fi pregătiți gratuit în tehnologia informației.
Acestea sunt programare orientată pe obiect (Java), administrarea și securitatea sistemelor de calcul, baze de date, tehnologii web server-side, tehnologii web client-side, tehnologii și framework-uri enterprise, tehnologia .NET sau software engineering.
Pentru Crina Salațiu, profesor de informatică la Liceul Teoretic Avram Iancu, postura de participant a însemnat transpunerea autentică în postura de elev. “Am găsit cursul de OOP la care am participat în cadrul programului SpecialProf ca fiind foarte interesant și atractiv, cu multe exemple.
M-a ajutat să îmi clarific anumite elemente de programare orientată pe obiecte în mediul Java și să mă familiarizez cu concepte avansate ale programării. Cuvântul cheie al acestei experiențe este practicabilitatea. Am resimțit-o mai ales în cadrul orelor de curs, caracterizate de transpunerea teoreticului prezentat pe ecran în exemple din viața unui IT-ist din deceniului 3 al sec. XXI”.
„Participarea la prima ediție a reprezentat pentru mine o şansă de a relua legătura cu universitatea unde m-am format și am absolvit secția informatică în 1995. Cursul la care am participat, tehnologii web client-aide, a fost foarte interesant și a fost o oportunitate de îmbunătățire a ofertei curriculare pentru clasele de liceu din școala mea.
Conținutul științific al activităților a fost de foarte bună calitate și a fost o excelentă oportunitate pentru a mă familiariza cu cele mai noi tehnologii”, mărturisește Adrian Pintea, director adjunct la Colegiul Național Andrei Mureșanu din Dej, profesor de informatică grad I.
După ce a participat în seria I la cursul de tehnologii web client-side, acesta s-a înscris pentru a urma și cursul de administrarea și securitatea sistemelor de calcul, din 28 februarie.
În următorii ani, un miliard de tineri din întreaga lume riscă să devină inadaptați la piața muncii în cea de-a patra revoluție industrială, care se schimba în ritm tot mai alert ca urmare a tehnologiilor emergente este concluzia raportului Deloitte, "Pregătirea forței de muncă de mâine pentru cea de-a patra revoluție industrială", realizat împreună cu Global Business Coalition for Education.
Până în 2030, jumătate din cei 1,8 miliarde de tineri ai lumii (cu vârste cuprinse astăzi între 15 și 29 de ani) nu vor avea aptitudinile sau calificările necesare pentru a participa activ în câmpul muncii. Drept urmare, mediul de afaceri trebuie să-și asume un rol mai activ în pregătirea tinerilor de astăzi pentru a le asigura adaptarea la Industria 4.0, întrucât aceasta transformă munca.
Reducerea decalajului de competențe și găsirea unor metode de a accesa energia și creativitatea tinerilor par provocări majore. Eforturile de responsabilitate socială asupra educației ar trebui să fie o temă vitală pentru business și societate.
„Scopul nostru este dezvoltarea unei generații de tineri capabili să se adapteze la Industria 4.0, tineri cu aptitudini socio-emoționale, antreprenoriale și competențe tehnice, acompaniate de o atitudine ce pune accent pe învățarea continuă pe tot parcursul vieții. Asta presupune creșterea relevanței învățării în mediul lor de bază, școala.
Încurajăm o învățare relevantă, susținută și practicată atât de elevi cât și de profesori care posedă, pe lângă abilitatea de a ști cum să transmită mai departe cunoștințele pe care le au, și o a doua caracteristică extrem de importantă: să fie specialiști în domeniul lor”, declară Liliana Ștefan-Cazacu, președintele ADPIT.
În acest fel, din dorința de a sprijini formarea profesorilor și a specialiștilor din domeniul educației IT, a luat naștere proiectul prin care ADPIT facilitează accesul profesorilor de informatică din învățământul preuniversitar la informații și cursuri de specializare profesională.
În 2019, primul an de funcționare a programului la Cluj, asociația a găsit sprijin în acest demers la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB). 32 de profesori înscriși în programul SpecialProf au beneficiat gratuit de cursuri de specializare în diverse domenii.
Cursurile de specializare sunt incluse în curricula Programului Postuniversitar de Pregătire și Formare Profesională în Informatică, organizat de FMI, cu sprijinul unei companii de IT. Procesul de specializare este structurat în cursuri, seminarii și laboratoare ce cuprind atât noțiuni teoretice, cât și practice.
SpecialProf este o inițiativă a ADPIT prin care se dorește susținerea învățământului preuniversitar prin sprijinirea profesorilor încadrați în sistem și care predau deja copiilor la clasă disciplinele Informatică și TIC. Aceștia pot beneficia, în limita locurilor disponibile, de cursuri de specializare gratuite în domeniul IT. Un curs de specializare durează în medie șapte săptămâni, activitățile desfășurându-se în weekend.
Criteriile pe baza cărora s-a efectuat selecția profesorilor care au beneficiat de pregătire de specialitate în cadrul celor două serii anterioare au fost bazate pe opțiunile specificate de ei, corelate cu impactul pe care îl va avea pregătirea lor asupra elevilor din clasele la care predau.
S-a ținut cont în egală măsură de profilul claselor la care predau aceștia (nivel gimnazial/liceal, respectiv curricula specifică profilului), cât și de statutul profesorului, fiind selecționați atât profesori titulari, cât și suplinitori, profesori cu gradul didactic I, II sau definitivat, cât și debutanți în învățământ, care predau atât în școli teoretice, cât și tehnice, atât în zona urbană, cât și în cea rurală.
În perioada sărbătorilor de iarnă și a vacanței de iarnă (6 decembrie 2019 - 23 februarie 2020), 10 profesori din județul Cluj au ales să urmeze cursuri de specializare prin acest program. Cea de-a treia serie de profesori SpecialProf va începe cursurile în 28 februarie. Sunt disponibile 18 locuri, la șase cursuri.
Profesorii de alte specialități care predau alte discipline decât informatica sau absolvenții altor facultăți care își doresc o reconversie profesională, specializându-se în domeniul IT, pot opta să participe integral la Programul Postuniversitar de Pregătire și Formare Profesională în Informatică (PPPFPI) al UBB.
„PPPFI este un demers al FMI în colaborare cu compania NTT DATA România de a oferi posibilitatea construirii unei cariere de succes în IT pentru absolvenții unor facultăți, altele decât din domeniul informatică și calculatoare.
Încurajăm participarea la aceste cursuri și sperăm că această colaborare să devină un model de succes în ceea ce privește susținerea colegilor profesori care predau discipline de Informatică în mediul preuniversitar”, declară conferențiarul Christian Săcărea, director program postuniversitar de pregătire și formare profesională în informatică al UBB.
Acesta este un program început în anul 2017, iar majoritatea absolvenților lucrează acum în companii de IT. ADPIT are în derulare și alte două programe prin care susține educația și dezvoltarea în domeniul tehnologiei, dedicate învățământului preuniversitar. Academia DPIT, programul de mentorat și educație practică a liceenilor. Inițiat la Cluj-Napoca în urmă cu șase ani, este prezent în opt orașe din Transilvania.
Asociația organizează și RoboClub, ateliere prin care copiii din învățământul primar sunt introduși în tainele construirii, programării și controlul roboților. Toate programele sunt gratuite. Nu se percepe nici un fel de taxă de la participanți, programele fiind susținute prin munca voluntarilor și din sponsorizări.