Profit mai mare cu 4% pentru BT într-un an

Profit mai mare cu 4% pentru BT într-un an
Banca Transilvania a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit brut de 284,50 milioane lei, mai mare cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, anunţă azi compania.

După nouă luni din 2013, profitul net al bîăncii este de 240,24 milioane lei. Rezultatele au fost obţinute în condiţiile creşterii organice a business-ului BT, din activitatea de bază: +5% creditare, +2% active, +3% venituri operaţionale, +5% total resurse atrase şi 1,65 milioane de clienţi activi.

"Rezultatele obţinute de Banca Transilvania pe primele nouă luni ale acestui an confirmă faptul că BT are un model de business adecvat contextului economic actual: creditarea a crescut cu 5%, veniturile operaţionale, numărul de clienţi activi şi activele bilanţiere sunt, de asemenea, mai mari", spune preşedintele Consiliului de Administrare al băncii, Horia Ciorcilă.

Acesta adaugă că trimestrul III a fost cel mai bun pentru BT în ce priveşte creditarea - "deoarece creşterea portofoliului cu 850 milioane lei în 2013 s-a înregistrat aproape în întregime în perioada iulie - septembrie".

"Focusul nostru va fi, în perioada imediat următoare, continuarea creşterii creditării, finanţarii preponderent în lei, precum şi susţinerea start-up-urilor, IMM-urilor şi a clienţilor persoane fizice", mai spune Ciorcilă.

Conform rezultatelor financiare la 30 septembrie, veniturile operaţionale ale Băncii Transilvania sunt cu 3% mai mari - de 1.147,73 milioane lei - la sfârşitul trimestrului III 2013, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost de 1.117,20 milioane lei. Rezultatul pozitiv a fost generat în special de impulsionarea creditării în trimestrul III din 2013. Numărul de operaţiuni derulate prin conturi BT a crescut cu 7,34% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Numărul de clienţi activi ai băncii - persoane fizice şi companii - a înregistrat, de asemenea, creştere de la 1,56 milioane de clienţi, la 30.09.2012, la aproape 1,65 milioane, la 30.09.2013.

Comenteaza