Rețeaua de arhitectură Envy Design își deschide birou la Cluj

Rețeaua de arhitectură Envy Design își deschide birou la Cluj

Compania de arhitectură specializată în servicii 3D administrată de timișoreanul Octavian Neagu va da în funcțiune primul său birou de la Cluj-Napoca, în drumul său către expansiunea internațională.  

Neagu îşi doreşte să ducă afacerea în mai multe locuri din ţară şi în străi­nă­tate, mai ales că a testat deja piaţa interna­ţio­na­lă, cu proiecte la Viena, conform ZF. „Vreau să deschid mai multe puncte de lucru, în mai multe oraşe. Am început procesul de extindere în ţară, se lucrează la amena­jarea biroului din Oradea. Vor urma alte oraşe, poate Cluj-Napoca sau chiar Bucureşti.

Ţintesc şi piaţa internaţională. Am avut de-a face şi cu piaţa din SUA şi aş vrea, în următorii cinci ani, să deschidem un punct de lucru în Nevada”, a explicat fondatorul Envy Design. El a plecat pentru o vreme din ţară, a încercat alte afaceri, printre care o grădiniţă privată, proiecte în marketing, construcţii, creaţie de mobilă, iar acum doi ani a reluat business-ul fondat în 2008.

Investiţiile sunt mari în acest domeniu, doar un calculator performant ajungând să coste 5.000 de euro, chiar dacă, după 1-2 ani nu mai poate face faţă cerinţelor pieţei. În domeniul arhitectură - design, marile provocări cu care se confruntă birourile sunt clienţii şi bugetele.

Envy Design este specializată în servicii de randări 3D, video 3D, planuri de amenajare și electric, cote, consultanţă. Portofoliul său include lucrări pentru sectoarele rezidenţial şi comercial, însă locuinţele țin acum dinamică activitatea, în condiţiile în care hotelurile și restaurantele suferă din cauza pandemiei.

Comenteaza