România are peste 4,6 milioane de pensionari. Cât este pensia medie și cine primește cel mai mult

România are peste 4,6 milioane de pensionari. Cât este pensia medie și cine primește cel mai mult
| Foto: Arhivă/Fotografie ilustrativă

România avea în februarie 2026 peste 4,68 milioane de pensionari, cu aproape 10.000 mai puțini față de luna precedentă.

Un număr de 4.688.092 de pensionari era înregistrat în februarie 2026 în România, cu 9.978 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.780 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), scrie Agerpres. 

Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridicat la 13,034 miliarde lei.

Din totalul pensionarilor, 526.868 aveau perioade lucrate în agricultură, iar pensia medie a fost de 718 lei.

Potrivit statisticilor CNPP, numărul celor care s-au pensionat la limita de vârstă era de 3.783.636 de persoane, din care 2.160.004 femei, în timp ce pensia medie era de 3.111 de lei.

Pensie anticipată au primit, în februarie 2026, un număr de 64.429 de persoane (2.530 de lei pensie medie) și pensie de invaliditate 393.857 de persoane (pensie medie de 1.089 lei), dintre care 45.924 de persoane pentru gradul I de invaliditate (952 lei pensie medie).

În aceeași lună, pensie de urmaș s-a acordat unui număr de 446.078 persoane (1.506 lei, pensia medie), în timp ce ajutor social au primit 92 pensionari (540 de lei, în medie).

Comenteaza